Patriarhul României este așteptat joi, 31 august, la Timișoara, pentru a participa la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.
Vizită importantă la Timișoara! Joi, 31 august, Patriarhul Daniel va sosi în orașul de pe Bega. Potrivit Mitropoliei Banatului, Patriarhul României va participa la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, care se va desfășura în perioada 31 august – 3 septembrie.
Patriarhul Daniel va ateriza cu un avion la Timișoara joi, iar în aceeași zi, de la ora 18.00, în Parcul Rozelor este programată ceremonia de deschidere a evenimentului.
În total, 3.500 de tineri ortodocși români, din țară și din diaspora, dar și de alte naționalități, participă la cea de a șaptea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, desfășurată la Timișoara.
„Ei vor vizita orașul, vor lua parte la slujbe și numeroasele prelegeri din program, cu teme sociale și duhovnicești. Una dintre conferințe este despre traficul de persoane și consumul de droguri, cu specialiști invitați de la Ministerul de Interne”, a informat Mitropolia Banatului.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși este un eveniment dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 35 de ani.
Tags eveniment iloveyoutimisoara important participa Patriarhul pentru României social stiri timisoara timisoara vine
Check Also
Copii din Timiș și Caraș-Severin, afectați de migrația părinților. În vest, zeci de mii de copii cresc fără mama sau tata
14,7% dintre copiii din vestul României au unul sau ambii părinți plecați la muncă în …