Puțin peste 300 de șomeri interesați de cursurile AJOFM Caraș-Severin


Deși sunt gratuite, cursurile organizate de AJOFM Caraș-Severin nu atrag prea mulți șomeri. Doar puțin peste 300 de persoane au participat la astfel de cursuri în primele 7 luni ale anului.
În primele 7 luni ale anului, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și a centrului propriu din cadrul Agenţiei 329 de șomeri.
În perioada de referinţă au fost organizate 21 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 18 programe de calificare/recalificare și 3 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
Structura participanților la cursuri pe niveluri de studii și categorii de vârstă se prezintă astfel:

Meseriile/ocupațiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri:

lucrător comercial – 118 persoane
ajutor bucătar – 74 persoane
operator introducere, validare și prelucrare date – 28 persoane
agent de securitate – 27 persoane
lucrător finisor pentru construcții – 18 persoane
competențe informatice – 14 persoane
brutar – 14 persoane
patiser – 14 persoane
ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – 12 persoane
îngrijitoare bătrâni la domiciliu – 10 persoane

În perioada următoare este prognozată demararea unui curs de calificare de instalator instalații tehnico-sanitare și gaze la Reșița.
Cei interesați de cursurile AJOFM Caraș-Severin trebuie să se adreseze instituției.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Sprijin pentru mamele minore din județul Timiș

La Timișoara a fost lansată campania de informare „Viitorul sunt ei!”, care se va desfășura …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *