Mănăstirea medievală de la Igriș, județul Timiș. Noi descoperiri ale arheologilor


O nouă campanie de săpături arheologice sistematice a avut loc, în luna iulie, la mănăstirea medievală de la Igriș, comuna Sânpetru Mare. Cercetările s-au concentrat pe partea în care se aflau sufrageria și bucătăria mănăstirii.  
De această dată, arheologii și-au concentrat cercetările în partea de sud-est a corpului mănăstiresc, unde potrivit principiilor arhitecturale cisterciene stabilite de abatele Bernard de Clairvaux în prima jumătate a secolului XII, se afla sufrageria, încăperea care adăpostea sursa de încălzire și bucătăria mănăstirii.
Rezultatele săpăturilor arheologice sunt spectaculoase. Au fost găsite ziduri, încăperi cu podele, canale de aducțiune și de scurgere a apei care provin din mai multe faze de construire a clădirilor din cursul secolelor XII-XV/XVI.
„Aceste structuri construite dovedesc iscusința constructorilor din Evul Mediu în materie de inginerie hidraulică, domeniu în care călugării cistercieni au fost inovatori. De menționat este și descoperirea unei locuințe cu cuptor, databilă în secolele XI-XII, anterioară construirii mănăstirii înființate în anul 1179. Cu prilejul cercetărilor din campania arheologică a anului 2023, colecția Muzeului Național al Banatului s-a îmbogățit cu fragmente arhitecturale sculptate în gresie, monede și o cantitate însemnată de ceramică din secolele XIII-XV.”, spun reprezentanții Muzeului Banatului din Timișoara.
La campania de săpături arheologice sistematice la mănăstirea medievală de la Igriș au participat, din partea Muzeului Național al Banatului, dr. Daniela Tănase, responsabil științific, Zsuzsanna Kopeczny, arheolog medievist, Ștefan Popa, biolog, iar de la Institutul de Arheologie al Universității Catolice „Pázmány Péter” din Budapesta au venit dr. Balázs Major și Bendeguz Tobias, arheologi.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Reindustrializare într-un județ aflat pe topogan

În Caraș-Severin se vorbește despre repornirea unor vechi obiective, dar cifrele industriei pe primele șase …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *