Viitorul punct muzeal care a fost ridicat la Parța, la 15 kilometri de Timișoara, se apropie de momentul la care va putea primi vizitatori. Locul va găzdui o replică a sanctuarului neolitic descoperit pe malul Timișului, în anii 70.
Punctul muzeal are ca scop punerea în valoare a sanctuarul neolitic de la Parța, singurul templu de acest fel descoperit pe teritoriul României. Are o vechime de aproximativ șapte mii de ani și e considerat unic în lume datorită complexității și integrității artefactelor descoperite în interior.
Piesa centrală a templului, care va fi replicată în punctul muzeal, în jurul căreia aveau loc ritualurile din încăperea considerată sacră și rezervată doar inițiaților, e un grup statuar de aproximativ doi metri, sculptat în același bloc, cu două siluete alipite, una cu cap de taur.
Pe lângă sanctuar, la Parța vor fi expoziții legate de săpăturile arheologice din zonă și o bază de cercetare pentru cei care doresc să mai facă săpături pe sit, doar o mică parte fiind descoperită până în prezent.
Lucrările de construcție ale punctului muzeal au început în octombrie 2021 și s-au finalizat în primăvara acestui an. Investiția se ridică la aproximativ 400.000 de euro. Punctul muzeal se realizează printr-un proiect transfrontalier România-Serbia.
Foto: Constructim
CITEȘTE ȘI: Micul muzeu de la Parța este gata, dar încă nu e deschis publicului. De ce nu va găzdui sanctuarul original?