Videomapping pe clădirea Operei din Timișoara, despre istoria comunității LGBTQIA+

Sâmbătă, la Timișoara, va avea loc o proiecție videomapping pe clădirea Operei, prin intermediul căreia se va vorbi despre istoria comunității LGBTQIA+.
Comunitatea LGBTQIA+ își cere din nou drepturile. Așadar, sâmbătă, la Timișoara, va avea loc un eveniment în premieră în România. Este vorba de o proiecție videomapping pe fațada clădirii Operei, prin intermediul căreia se va vorbi despre istoria acestei comunități.
„Pentru a continua lupta și educația, este crucial să cunoaștem trecutul nostru colectiv și să vorbim deschis despre poveștile noastre. Vă invităm, astfel, pe 14 octombrie, în Piața Victoriei, la „Libertate?”, o producție Identity.Education, în premieră; o reprezentare vizuală și audio a ultimilor 30 de ani de mișcări queer din România sub forma unui docu-concert proiectat pe Palatul Culturii din centrul Timișoarei, însoțit de muzică simfonică, compusă special pentru această ocazia”, a informat organizatorul evenimentului, Identity.Education, un ONG din Timișoara care luptă pentru drepturile comunității LGBTQIA+.
Evenimentul va avea loc la ora 19.30 și face parte din proiectul „Istorii Invizibile”, finanțat cu bani norvegieni.

„Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat și organizat în parteneriat, cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte”, a transmis Asociația Identity.Education.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *