Târgul de toamnă de la Neuwerk – tradiție și succes!

Cei care doresc să simtă atmosfera târgurilor de altădată trebuie neapărat să viziteze mâine Neuwerkul, acolo unde este în plină desfășurare târgul de toamnă.
Târgul cu tradiție de câteva decenii atrage an de an cumpărători și comercianți din toate zonele Caraș-Severinului, dar și din alte județe. În acest weekend, cei care doresc să își umple cămara cu produse de calitate sau să pregătească o grădină rodnică trebuie să viziteze târgul de la Neuwerk. Legume, fructe, lactate, produse din carne, utilaje, păsări, dar și mici, bere, dulciuri, jucării sau haine din piele, toate se regăsesc la Bocșa.

Astăzi l-am întâlnit la cumpărături și pe primarul Mirel Pascu, cel care ne-a recomandat o specialitate mai puțin cunoscută, și anume cârnații de capră. Ne-a povestit și despre evenimentul cu tradiție, găzduit în fiecare primăvară și toamnă pe platoul de la Neuwerk.

„Este o tradiție de dinainte de Revoluția din 1989 în această zonă a Bocșei. Practic, este un târg tradițional românesc, dar și cu unele reminiscențe germane, în Bocșa fiind o populație de etnie germană, maghiară, sârbă. Practic, actuala Bocșă Montană, în perioada interbelică se numea Bocșa Germană. Iar în antiteză, cealaltă parte a orașului se numește chiar și astăzi Bocșa Română. Spre Timișoara erau mai mulți români, iar în această parte erau multe alte naționalități. S-a conviețuit foarte bine și s-au îmbinat tradițiile, bucătăria.”

Târgul din această toamnă a atras parcă și mai multă lume decât edițiile anterioare, dar și mai mulți comercianți, ceea ce a făcut ca și produsele să fie mai diverse. Din păcate, vânzarea de cabaline, elementul de bază în trecut pentru târgul de la Neuwerk, nu mai este permisă. „Acest târg era cunoscut pentru vânzarea de cai, veneau oameni din diverse zone cu acest scop. Acum sunt și cai mai puțini, dar nici nu avem voie să îi aducem la târg pentru că sunt diverse boli care se transmit, noi având în zonă diverse firme care cresc păsări, să nu se transmită anumiți viruși, așa mi s-a spus de la DSVSA. Sigur că oamenii ar dori să vadă și alte animale, dar avem doar păsări și animale mici.”, mai spune primarul Bocșei, Mirel Pascu.

Surpriza de anul acesta este prezența Fanfarei de la Bănia. Cei care doresc să asculte formația cu o tradiție de peste un secol, dar și să cumpere produse de calitate mai pot vizita și mâine târgul de la Neuwerk.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *