Vila reabilitată cu peste un milion de euro, centru de zi pentru vârstnicii din Caransebeș


Vila Popov din Caransebeș a fostului ministru bulgar de externe din perioada interbelică, complet reabilitată, îi găzduiește pe bătrânii dornici de distracție și relaxare.
Clădirea emblematică din parcul Teiuș, reabilitată printr-un proiect european, își schimbă destinația. Vila Popov devine sediu pentru Direcția de Asistență Socială Caransebeș și centru de zi pentru persoane vârstnice.
Modernizarea imobilului a durat aproape trei ani, timp în care s-au executat lucrări de consolidare, reabilitare, refacere integrală a instalațiilor de apă-canal, dar și a celor electrice și termice în interior, a fațadei, acoperișului și tâmplăriei, prin păstrarea a cât mai multor elemente arhitecturale originale.
Vila a fost dotată cu mobilier nou, urmând ca recepția lucrării să aibă loc imediat ce Primăria Caransebeș primește undă verde din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

„Am depus și ultimele documente la ADR Vest pentru verificare și, sperăm noi, dacă nu va mai fi nevoie de clarificări ulterioare, să putem face imediat și recepția lucrării. Constructorul a finalizat lucrarea, dotările au venit și ele, totul este pregătit. Așteptăm recepția pentru a putea trece la pasul următor din acest proiect, și anume, predarea clădirii către Direcția de Asistență Socială, care-și va muta sediul aici, dar și pentru obținerea autorizațiilor necesare pentru buna funcționare a clădirii. După predarea amplasamentului către Direcția de Asistență Socială, aceasta se va ocupa de deschiderea centrului de zi pentru vârstnici. Va fi un centru pentru activități recreative și de socializare”, a precizat city-managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea.
Vila Popov a fost casă-restaurant în perioada interbelică, aparținând fostului ministru de externe al Bulgariei.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Ambulatoriul pentru sportivi din Timișoara, dotat de Rotary Club Timișoara

Rotary Club Timișoara Cetate dotează Ambulatoriul pentru sportivi cu echipamente medicale de strictă necesitate și …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *