Cuib de Vise deschide Secția de Pediatrie a Spitalului din Caransebeș. A început numărătoarea inversă!


Începe curățenia generală la secția de pediatrie, nou renovată, din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Micuții pacienți vor fi tratați în condiții excelente. 
Voluntarii Asociației Cuib de Vise lucrează la foc continuu, până în ceas de seară, pentru ca saloanele, holul și celelalte încăperi ale Secției de Pediatrie să arate nemaipomenit. Doar puțin timp ne mai desparte de marele moment al inaugurării noii secții, un vis care s-a conturat în Cuibul de Vise și a devenit realitate doar cu ajutorul oamenilor de bine din întreaga comunitate.
În acest moment se caută voluntari pentru etapa finală de curățenie, astfel încât secția nou renovată să își poată primii micuții pacienți, iar în perioada următoare, toți copiii care au nevoie de tratament, să poată beneficia de condiții de spitalizare mult mai performante și de un spațiu prietenos. Cine dorește să se alăture acțiunii, programată pentru vineri 27 octombrie și sâmbătă 28 octombrie, este invitat să sune la numărul de telefon: 0726.914. 530.
sectie pediatrie caransebeș
Tic-tac! Voluntarii Asociației Cuib de Vise muncesc cu toată forța pentru finalizarea lucrărilor de la Secția de Pediatrie!

De când a început procesul de reabilitare, au fost exact 120 de zile lucrătoare la dispoziție pentru a finaliza lucrările. Termenul s-a apropiat de final,  totul este aproape gata, dar doar datorită implicării constante a celor care mai cred într-o Românie curată, performantă și frumoasă. Alături de
voluntarii Asociației Cuib de Vise, au fost și Rumänien & Balkan Hilfswerk, cei care au realizat încă un pas important în procesul de reabilitare al secției de Pediatrie de la Spitalul Municipal din Caransebeș. Mai exact, este vorba despre donarea a 24 de paturi de spital, 24 de saltele antibacteriene, 24 de toppere, cu piese de schimb, care au ajuns din Elveția, la spital. Mulțumirile întregii echipe merg către Johann Landolt și Dumi Mărălescu pentru toată implicarea și ajutorul acordat!

Suma totală de care a fost nevoie pentru renovarea întregii secții a fost de 409.673,14 lei, iar costul unui salon de 20.454,70 lei. În continuare, cei care doresc, mai pot face donații în următoarele conturi:
RO93CECEB00030RON2012811
RO60CECEB000C1EUR2012816
RO56CECEB000B8USD2012821

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

„Prezența Absenței” și evenimente dedicate sănătății mintale, în octombrie

În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *