Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități din Caraș-Severin


Două centre noi pentru persoanele cu dizabilități se vor deschide în județ. Momentan, investițiile sunt la stadiul proiectelor finanțabile.
Ministerul Muncii a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare în cadrul selecției publice de proiecte competitive „Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități – sesiunea 2” – Componenta 13 – Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pe listă se regăsesc și două unități administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, Constantin Daicoviciu și Oțelu Roșu, a căror proiecte s-au clasat pe primele locuri, cu 99, respectiv 92 de puncte, și care au reușit împreună să atragă aproape opt milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii sociale destinate persoanelor cu dizabilități.

Concret, proiectul administrației locale din Constantin Daicoviciu, care primește o finanțare de aproximativ 3,9 milioane de lei, are în vedere înființarea unui centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități. În același timp, proiectul Primăriei Oțelu Roșu, depus spre finanțare de către Direcția de Asistență Socială, are ca obiectiv deschiderea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități. În acest caz, investiția finanțată prin PNRR se ridică la circa 4 milioane de lei.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *