Ajutoare pentru încălzirea locuințelor

]]>
În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 și prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021 familiile și persoanele singure din comuna Coronini al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, nu depășește 1.386 de lei- în cazul familiei- respectiv 2.053 de lei- în cazul persoanei singure, pot depune cereri și declarații pe propria răspundere privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie la încălzirea locuinței cu combustibili solizi și petrolieri la Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Coronini.
Ajutorul se acordă pe perioada sezonului rece 1 Noiembrie 2023 – 31 Martie 2024, în funcție de data înregistrării solicitării, după cum urmează:
– începând cu luna depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii;
– începând cu luna următoare depunerii cererii pentru solicitările depuse până în data de 20 a lunii;
De asemenea, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea prevăzută mai sus pot beneficia lunar și de suplimentul pentru energie, noiembrie 2023 – octombrie 2024.]]>

Formularele vor fi ridicate de la sediul Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Coronini.


]]>

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Târg de adopții de animale, lângă Timișoara

Asociația Poli-Ana organizează un târg de adopții de animale lângă Timișoara. Copiii vor avea parte …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *