Pentru al patrulea an, Lions Reșița Kindness promovează panglica albastră!


Reșițenii cu autoturisme sunt invitați în această lună, de către Asociația Lions Reșița Kindness, să se alăture proiectului „Panglica Albastră”, în semn de solidaritate cu toți cei ce susțin lupta împotriva diabetului și importanța prevenției acestei boli.
Asociația Lions Reșița Kindness îi invită pe reșițeni și nu numai să se alăture proiectului demarat în urmă cu trei ani, în semn de solidaritate cu toți cei ce susțin lupta împotriva diabetului și importanța prevenției acestei boli.
„Proiectul «Panglica Albastră» a luat naștere în anul 2020, la începutul pandemiei, în urma unei idei spontane, când ne străduiam să găsim o metodă cât mai simplă și la îndemâna oricui, prin care să putem face un număr cât mai mare de oameni să conștientizeze și să se alăture Lions în demersul de a sublinia importanța luptei împotriva diabetului, precum și importanța prevenției acestuia. Întotdeauna e mai bine să previi, decât să tratezi”, susțin reprezentanții Lions Reșița Kindness.

Așadar, persoanele care doresc să susțină acest proiect, pot purta, pe toată durata lunii noiembrie, legate la oglinzile laterale ale mașinilor proprii, câte o panglică albastră, ca semn de solidaritate cu cei ce se străduiesc să prevină această boală la nivel mondial.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Bucurați-vă de colinde și dăruiți ghete noi pentru copiii și tinerii din familii nevoiașe!

„Binele în dar”, evenimentul caritabil, cu o profundă semnificație socială, a ajuns la cea de-a …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *