Subvenții de la stat pentru așezămintele sociale din Caraș-Severin


La peste 3,4 milioane de lei se ridică valoarea totală a subvențiilor de la bugetul statului aprobate de Guvern pentru furnizorii de servicii sociale din județul Caraș-Severin care administrează unități de asistență socială.
Potrivit datelor transmise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, cea mai mare sumă, în cuantum de 1.080.00 de lei, se alocă Așezământului Monahal Social Țara Almăjului Bozovici, pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Țara Almăjului.
Fundația Humanitas Pro Deo – Filiala Anina primește 576.000 de lei pentru Căminul pentru Persoane Adulte și Vârstnice din Anina, iar Fundația Humanitas Pro Deo Oțelu Roșu –  540.000 de lei, pentru Centrul de Adulți și Bătrâni aflați în dificultate cu cazare. Tot Fundației Humanitas Pro Deo Oțelu Roșu i-au fost alocate sumele de 120.000 de lei pentru Casa de tip familial Tabita și 117.863 de lei pentru Centrul de zi pentru persoane cu probleme special de sănătate HIV/Hepatită cronică.
La rândul ei, Biserica Greco-Catolică din Oravița primește 480.000 de lei pentru Centrul Social „Sfântul Iosif”. De asemenea, se mai alocă Asociației Simieon și Ana Radimna suma de 336.000 de lei pentru Centrul Social Simion și Ana din Belobreșca, și 216.000 de lei pentru Centrul Social Simion și Ana din Radimna.

Potrivit legii, subvențiile se acordă în sistem concurențial, pe baza criteriilor stabilite în Normele metodologice pentru aplicarea legii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001 cu modificările și completările ulterioare și se utilizează în exclusivitate, pentru serviciile de asistență socială acordate persoanelor care, potrivit dispozițiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.
 

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *