S-a dublat numărul donatorilor de sânge la Reșița, după ce valoarea tichetelor a crescut la 280 de lei


Aglomerație la început de an la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, după ce s-a mărit suma cu care sunt recompensați cei care donează sânge.
De la 1 ianuarie, valoarea tichetelor acordate pentru persoanele care donează sânge a crescut de la 67 la 280 de lei. Acest lucru a făcut ca la Reșița numărul donatorilor să se dubleze. Pe lângă donatorii fideli, au apărut donatori noi, iar cei vechi s-au reactivat. În ultimele trei zile, la centrul din Reșița au donat sânge peste 100 de persoane.
„S-a dublat numărul de donatori, poate și mai bine. Numai în ultimele trei zile am avut 110 persoane. Au apărut și donatori noi, cam într-un procent de 10%, aș putea spune. În rest, sunt donatorii noștri fideli, dar și donatori care din perioada pandemiei nu au mai fost să doneze. Au fost în trecut donatori activi, au întrerupt la un moment dat, iar acum au revenit. Aceasta măsură de majorare a valorii tichetelor este un ajutor real și pentru noi și pentru bolnavi. Nu mai suntem cu stocuri pe zero, deși întotdeauna se mai întâlnesc urgențe pe aceleași grupe sau pe grupele rare, când oricâți donatori am avea, dacă nu intră ce trebuie tot în lipsă suntem”, spune Simona Anderca, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.

Dublarea numărului de donatori nu pune, cel puțin pentru moment, presiune pe personalul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița. Simona Anderca spune că personalul medical face față cu brio valului de donatori.
„Facem față. Nu zic că nu se poate și mai bine, dar, momentan, suntem bine. Așteptăm și mai mulți donatori, pentru că de sânge este nevoie mereu. Donarea se face de luni până vineri, între orele 8.00 și 13.00, dar am rugat donatorii să se prezinte până în ora 11.00, ca să le scoatem fișele sau să le facem fișă nouă, dacă este cazul, să le facem analizele înainte de donare, să completeze chestionarul, ca mai apoi să poată dona în timp util. În ceea ce privește tichetele valorice, acestea se primesc pe loc”, a mai spus directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Târg de adopții de animale, lângă Timișoara

Asociația Poli-Ana organizează un târg de adopții de animale lângă Timișoara. Copiii vor avea parte …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *