Arhiepiscopia Timișoarei, 15 milioane lei pentru acțiuni filantropice desfășurate anul trecut


Arhiepiscopia Timișoarei a contribuit cu o sumă de peste 15 milioane de lei, cu scopul susținerii unor activități social-filantropice desfășurate pe parcursul anului trecut.
Și pe parcursul anului trecut, Arhiepiscopia Timișoarei a venit în sprijinul oamenilor sărmani. Recent, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timișoara, în cadrul căreia s-a prezentat un raport al activității în anul 2023.
„Centrul eparhial, Fundația Filantropia, fundațiile și organizațiile bisericești, parohiile și mănăstirile au susținut cu o sumă record activitățile social-filantropice din eparhia noastră, adică cu peste 15 milioane de lei, de care s-au bucurat peste 15.000 de beneficiari, deși multe alte binefaceri nu au fost consemnate”, a transmis instituția.

Mai mult, preoții din 46 de parohii misionare au fost ajutați cu banii necesari completării salariilor, suma totală acordată de Centrul eparhial fiind de 363.000 lei. Totodată, o activitate intensă a desfășurat sectorul patrimonial, anul trecut fiind derulate lucrări de pictură, renovare, refacere la aproape 200 de biserici, din care 21 de biserici noi. De asemenea, au fost finalizate lucrările la noul Centru creștin-ortodox pentru tineret din incinta Centrului eparhial.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

„Prezența Absenței” și evenimente dedicate sănătății mintale, în octombrie

În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *