Career Days UVT 2024 a început la Universitatea de Vest Timișoara


„Career Days UVT” este primul târg de joburi organizat în acest an la Timișoara. Studenții au la dispoziție două zile ca să consulte ofertele celor 35 de companii participante.  
La Career Days UVT, între 6 și 7 martie, studenții regăsesc în spațiile centrale din sediul principal al Universității de Vest din Timișoara (Vasile Pârvan nr. 4) un cadru în care pot interacționa cu reprezentanții companiilor angajatoare, orientându-se spre cele mai potrivite oportunități de carieră oferite.

Sunt prezente atât companii locale, cât și multinaționale, fie antreprenori de succes din vestul țării. Astfel, studenții și absolvenții UVT se pot întâlni cu aceștia și dialoga despre ofertele actuale și perspectivele de carieră oferite.

„Revenim cu o nouă ediție a evenimentului anual «Career Days UVT», două zile în care studenții vor beneficia de întâlniri utile networking-ului pentru carieră, ocazii speciale care pot să aducă oportunități pentru viitorul lor profesional. Timișoara este un centru universitar de talie euroregională, un ecosistem puternic pentru cercetare, inovaţie și pentru dezvoltarea celor mai noi arii ale economiei inteligente. Timișoara este un oraș cu antreprenoriat solid, în care apar și cresc numeroase companii de tip start-up, un mediu ofertant în care tinerii sunt vedetele viitorului.”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea, în deschiderea târgului.
Între cele 35 de companii și parteneri ai UVT care vin cu oferte de muncă la târg se numără Adecco, Atos, BCR, Bosch, BRD, Deloitte, Eviden, Flex, Forvia Hella, Hamilton, Iulius Town, Medici’s, Nokia, Unicredit, ZF Group, Continental, EY România, Haufe Group România, ITPS, KPMG România, Procter & Gamble, Topband Smart Europe, Auchan, Autonom Rent-A-Car, Direcția de Asistență Socială Timișoara, Elysian Software, Lifein Job, MHP-Porsche și NTT Data.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *