Un sfert dintre șomerii din Caraș-Severin, angajați în primele două luni din 2024


La finele lui 2023, în județ, statistica arăta 2.438 de șomeri însă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță angajarea a 566 de persoane. 
Dintre acestea, 186 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabili, 329 au vârste peste 45 de ani, 134 sunt tineri necalificați, 207 persoane din totalul celor angajate sunt femei iar 359 sunt bărbați, 323 provin din mediul urban iar 243 din mediul rural. Aceste cifre apar într-un comunicat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă iar un calcul simplu arată că, în doar două luni din 2024, în Caraș-Severin, au fost încadrați în muncă peste 20% din numărul șomerilor raportați de Direcția Județeană de Statistică la finele lui 2023.
Mai exact 2.438, dintre care 1,296 bărbați și 1.142 femei, conform raportului pe care directorul Cătălin Hogea l-a prezentat într-o ședință ținută recent la Prefectura Caraș-Severin. Asta înseamnă o rată a șomajului în Caraș-Severin de 2,6%, mai mică cu 0,3% decât media la nivel național, și care probabil a scăzut considerabil după numărul de angajări din primele două luni din 2024.

Într-o altă ședință ținută la Prefectura Caraș-Severin, directorul adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Alina Brândușă (foto), a arătat deschiderea instituției de a califica forță de muncă necesară agenților economici din județ, la cererea acestora. Asta se întâmplă deja în Caraș-Severin și se pare că rezultatele încep să se vadă. Mai ales că, cu același prilej, liderul de sindicat din cadrul UCMR, Leontin Buzan, sublinia necesitatea ca agenția să-și adapteze oferta de programe de formare profesională cu cererea de pe piață. Asta deoarece, pe viitor, ar putea fi nevoie de forță de muncă în industrie, după ce uzina reșițeană a fost preluată de Hidroelectrica iar la Oțelu Roșu se anunță redeschiderea combinatului.
Dar și în contextul tot mai multor muncitori străini care lucrează în județ, inclusiv în industrie, în vreme ce Caraș-Severin dispune de populație activă neîncadrată în muncă. Situația fost semnalată de subprefectul Cristian Gâfu care a subliniat necesitatea ca această forță de muncă să fie orientată într-un fel sau altul. O parte dintre cei trimiși la muncă de subprefectul Gâfu s-au și apucat de lucru…

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

„Prezența Absenței” și evenimente dedicate sănătății mintale, în octombrie

În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *