Timișul, în topul județelor cu potențial agricol ridicat. Interesul investitorilor, în creștere

Interes în creștere pentru județul Timiș din partea investitorilor, după ce anul trecut, 5% din totalul tranzacțiilor cu terenuri agricole la nivel național au avut loc aici. Datele sunt relevate de o analiză a CBRE România. 

Județul Timiș se remarcă drept un centru vital al agriculturii românești, arată o analiză lansată de CBRE cu privire la potențialul de afaceri și investiții alternative și de dezvoltare a județului. Timișul este primul ca suprafață agricolă, de peste 690.000 de hectare, și al doilea în ce privește suprafața terenurilor cultivate în regim ecologic.
„Județul Timiș, cu un potențial agricol semnificativ din punct de vedere al condițiilor climatice favorabile și solurilor fertile, atrage interesul investitorilor datorită oportunităților de dezvoltare ale zonei. În 2023, tranzacțiile cu terenuri agricole în Timiș au reprezentat 5% din totalul per țară. Mai mult, în primele două luni ale acestui an au fost încheiate aproximativ 850 de tranzacții, marcând o creștere de 31% comparativ cu perioada similară a anului precedent.”, a declarat Mădălin Aresmerițoaie, Senior Consultant Industrial & Logistic Services, CBRE România.
Timișul are potențial de dezvoltare. Faptul că e pe primul loc în țară în ce privește suprafața arabilă (cu peste 530.000 de hectare) e un indicator bun pentru creșterea și diversificarea activităților agricole în regiune. Analiza realizată de CBRE România arată și că Timișul, spre deosebire de alte regiuni ale țării, se bucură de precipitații bogate. Totodată, sistemul de canale de desecare gestionează eficient surplusul de apă, asigurând condiții optime pentru obținerea unui randament agricol ridicat.
„Există aproximativ 9.000 de km de canale de desecare care deservesc aproape 380.000 de hectare, utilizate drept tampon pentru apa de irigații. În ciuda acestui fapt, există o cerere mare pentru resursa de apă necesară irigațiilor în sezoanele secetoase. În fiecare an, fermierii trebuie să se adapteze condițiilor climatice în continuă schimbare. Cu toate acestea, grindina rămâne un fenomen meteo extrem predominant în ultimii ani în zona Timișului, chiar și în ceea ce privește despăgubirile. Spre exemplu, în iulie 2023, ploile torențiale și grindina abundentă au cauzat pagube estimate la 15 milioane de lei, afectând 25.000 de hectare de pământ cultivat cu rapiță, grâu și floarea-soarelui”, a declarat Horia Lupu, directorul Agra Asigurări.
Agricultura ecologică, tot mai practicată în Timiș
În județ, tot mai mulți fermieri renunță să folosească îngrășăminte chimice și pesticide sintetice. Astfel, nu doar protejează mediul, ci încurajează obținerea unor produse mai naturale și sănătoase pentru consumatori.

„În județul Timiș se cultivă aproape 60.000 de hectare în sistem ecologic, clasându-se pe locul doi în topul județelor care practică acest tip de agricultură. Prin agricultura ecologică, ne referim la practicile care nu utilizează produse chimice și nici organisme modificate genetic, ci tehnologii de cultivare specifice, fiind singurul tip de agricultură reglementat prin cerinţele standard. Agricultorii apelează la aceasta ca urmare a cerințelor tot mai mari pentru produsele certificate ecologic. Mai mult decât atât, sprijinul oferit de Ministerul Agriculturii pentru cei care practică această agricultură este mai mare decât cel pentru agricultura tradițională.”, a explicat Ion Toncea, președintele Asociației pentru Agricultura Durabilă în România, șeful Laboratorului de Agricultură Ecologică INCDA Fundulea.
Totuși, agricultorii se confruntă cu problema pieței de desfacere. Exporturile și scăderea prețurilor pentru materia primă îi face dependenți de instituțiile financiare ca să își poată asigura cheltuielile.
Nu doar agricultura atrage atenția investitorilor, ci și dezvoltările logistice din județ. Timișul are peste 780.600 mp de spații industriale și logistice și o rată de neocupare de doar 8,2%, la sfârșitul anului 2023. Așadar, poziționarea la granița de vest a țării, infrastructura, inclusiv autostrada A1, atrage investitori din domenii precum logistică, automotive și producție.
Prin analizele sale, CBRE Group, Inc., în colaborare cu experții și specialiștii din industrie, îşi propune să obțină o înțelegere cuprinzătoare a dinamicii și provocărilor cu care se confruntă investitorii în vestul țării.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

„Prezența Absenței” și evenimente dedicate sănătății mintale, în octombrie

În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *