„Acasă în Banat” ajunge și de acest Paște la familiile necăjite din Timiș și Caraș-Severin

Voluntarii asociației lansează o nouă ediție a campaniei „Dar din Dar”, prin care își propun să ajungă cu alimente la cât mai multe familii din cele două județe.
De cinci ani, Asociația „Acasă în Banat” vine în sprijinul familiilor necăjite, multe aflate în situații limită. Din 2019, anual, voluntarii asociației strâng, în perioada sărbătorilor, alimente pentru a le oferi persoanelor greu încercate de soartă.
„Ne pregătim să ajungem din nou la zeci de familii din Timiș și din Caraș-Severin care nu au ce să pună pe masa de sărbători. Campania noastră este una de suflet, pe care o desfășurăm deja de 5 ani și prin care am transportat peste 1.500 de pachete în peste 100 de localități din cele două județe. Noi nu ducem doar alimente, ci speranță, încredere și bucuria pentru acești oameni, că nu au fost uitați”, spune Radu Trifan, președintele Asociației „Acasă în Banat”.
Cei care doresc să se alăture campaniei „Dar din Dar”, pot face o donație în contul Asociației „Acasă în Banat”, menționând numele campaniei, sau oferind pachete cu alimente neperisabile în termen de valabilitate.

Cu banii din donații, voluntarii asociației vor achiziționa alimente neperisabile, dar și produse de igienă. Campania este susținută și de Banca Regională pentru Alimente Timișoara.
Persoanele care doresc să ofere pachete cu alimente sau să se alăture ca și voluntari pot contacta Asociația „Acasă în Banat” pe pagina de Facebook sau la adresa de email: acasainbanat@gmail.com.
Pentru donații, doritorii au la dispoziție următoarele conturi:
RO26BTRLRONCRT0P53069801 (lei)
RO11BTRLEURCRT0P53069801 (euro)
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com
SMS la 8845 cu textul BANAT

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *