Primul proiect de solidaritate inițiat de către tineri voluntari ai organizației reprezentative de tineret a Episcopiei Caransebeșului și finanțat de Corpul European de Solidaritate, a ajuns, cu brio, la final.
La sediul ATOR Banatul de Munte din Reșița, timp de un an , a fost desfășurat proiectul intitulat „Tineri voluntari pentru comunitate”, un program al cărui principal obiectiv a fost să adune laolaltă un grup de cel puțin 20 de tineri care studiază la licee din Reșița și cărora să le ofere oportunități de pregătire teoretică și practică pentru a deveni adevărați voluntari pentru comunitate.
Practic, totul s-a derulat prin organizarea a câte cel puțin două activități lunar, la care au avut deschiderea să participe tineri și copii proveniți din diverse medii sociale. Adolescenții cu vârste cuprinse între 14-25 de ani s-au bucurat de întâlnirea cu diverși formatori și specialiști în lucrul cu tinerii și copiii, și care au susținut pentru ei, activități bazate pe educația nonformală. Aceștia au avut menirea de a le livra informații și metode pe care ulterior, le-au pus în practică în cadrul atelierelor pe care le-au organizat de unii singuri pentru copii. Astfel, tinerii care și-au menținut vie dorința și implicarea de a se forma ca voluntari au primit în responsabilitate organizarea, pe rând, a câte unui atelier pentru copiii, cu vârste cuprinse între 7-13 ani , și care, o dată cu debutul acestui proiect, au început să frecventeze activitățile Centrului de Tineret „Sf. Ilie” din Reșița.
tineri voluntari ATOR
Printre obiectivele proiectului s-au numărat:
incluziunea tinerilor și copiilor proveniți din comunități rome sau din alte medii dezavantajate,
creșterea numărului de tineri care să se implice activ în acțiuni de voluntariat,
oferirea de oportunități de dezvoltare și implicare comunitară prin voluntariat
conștientizarea cu privire la importanța ecologizării și a reciclării, precum și digitalizarea activităților prin educarea tinerilor și copiilor de a folosi responsabil și sigur tehnologia.
„Pe parcursul acestui proiect a fost vorba de o dublă activitate, o dată desfășurată pentru tineri liceeni dornici de a se pregăti pentru misiunea de voluntari, prin participarea la acțiuni teoretice și practice, iar pe de altă parte pentru copii, care s-au bucurat, în acest an, de ateliere susținute de către voluntarii care, prin planificarea și organizarea acestor activități, s-au folosit de partea practică a proiectului nostru.
Ceea ce este de remarcat, vizavi de acest proiect, este faptul că, pe lângă faptul că ne-a ajutat să debutăm activitatea la centrul nostru de tineret, pe care ne dorim să o reluăm și să o permanentizăm din toamnă, a reprezentat o încurajare pentru organizația noastră și pentru grupul nostru de inițiativă, deoarece a însemnat un act de curaj și din partea noastră să ne manifestăm deschiderea spre a aplica pentru astfel de finanțări ale activităților noastre, fiind, astfel, o ieșire din zona de confort și o alăturare la obiectivele europene de investire și dezvoltare în tineri, cu care rezonăm și noi. Se pot face lucruri foarte frumoase, iar tinerii, indiferent de proveniența lor, sunt încurajați și susținuți din toate direcțiile să aibă inițiative bune și utile și să le pună în practică”, spune Anita Radics, coordonatorul proiectului „Tineri voluntari pentru comunitate”.
În cifre, primul proiect câștigat și implementat de ATOR Banatul de Munte, finanțat de Corpul European de Solidaritate, a arătat astfel:
– peste 100 de tineri liceeni, cu vârste cuprinse între 14-25 de ani și proveniți din diverse medii dezavantajate, au participat cel puțin o dată la activitățile proiectului;
– peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între 7-13 ani și proveniți din diverse medii dezavantajate, au participat cel puțin o dată la activitățile proiectului;
– existența unui grup de aproximativ 30 de tineri care au participat la mai multe ateliere de pregătire teoretică și practică, în scopul de a deveni voluntari, pregătindu-și la rândul lor propriile ateliere pentru copii;
– existența unui număr de aproximativ 20 copii care au frecventat activitățile centrului nostru de tineret, susținute de către tineri liceeni pregătiți pentru a deveni voluntari pe parcursul proiectului.
Printre activitățile cele mai de impact, desfășurate în cadrul proiectului, s-au numărat: organizarea unei vânători de comori și a mai multor ateliere de teambuilding; organizarea mai multor ateliere de dezvoltare personală și de educație pentru viață, susținute de formatori și specialiști în lucrul cu tinerii; organizarea a două acțiuni de ecologizare și reciclare la nivelul Reșiței; organizare săptămânală a activităților pentru copii, susținute de către tineri voluntari; organizarea a două acțiuni caritabile în preajma Crăciunului și a Paștelui; organizarea unui atelier de prim ajutor, precum și organizarea mai multor ateliere cu caracter artistic. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile organizate pe parcursul acestui an.
Proiectul „Tineri voluntari pentru comunitate” a fost, așadar, prima inițiativă de aplicare pentru finanțarea unor activități de către Corpul European de Solidaritate. În prezent, la nivelul organizației există încă două proiecte aflate în desfășurare, finanțate de același program, iar unul recent aprobat, care va debuta în luna septembrie. Toate cele trei proiecte își vor îndrepta foloasele către comunitate, vizând probleme curente fie sociale, educaționale sau de sănătate publică, iar activitățile acestora vor fi inițiate și implementate de către tineri, cei prin care și pentru care aceste proiecte există și sunt încurajate.