AJOFM Caraș-Severin anunță că, în luna iulie, în baza de date a instituției erau înregistrați aproape 3.000 de șomeri.
La sfârșitul lunii iulie, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,06%, iar numărul șomerilor de 2.852 de persoane. Din totalul șomerilor înregistrați, 965 au fost indemnizați şi 1.887 neindemnizaţi.
Numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 29 de persoane, iar cel al şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 36 persoane faţă de luna precedentă, transmite Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Reprezentanții instituției mai precizează că cei mai mulți șomeri înregistrați la finele lunii iulie proveneau din mediul rural, 1.685. În ceea ce privește vârsta acestora, cei mai mulți aveau peste 55 de ani, adică 755 de persoane.
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Caraş-Severin (27,17%). Cei cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,89% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 5,89%.
Tags CarașSeverin finele iloveyoutimisoara în IULIE lunii rata social șomajului stiri timisoara timisoara
Check Also
Târg de adopții de animale, lângă Timișoara
Asociația Poli-Ana organizează un târg de adopții de animale lângă Timișoara. Copiii vor avea parte …