La Slatina Timiș, 25 de ani de servicii medicale


În prezența ambasadorului Belgiei, Centrul Medico-Social ADAMS din Slatina Timiș marchează un sfert de secol de activitate.
Jean Cornet d’Elzius, ambasadorul Belgiei la București, a confirmat prezența la aniversarea centrului care deservește locuitorii din toată Valea Timișului. Concret, aceștia beneficiază de servicii de medicină de familie, medicină dentară, farmacie socială, îngrijiri medico-sociale la domiciliu, centru de închiriere materiale și echipamente de recuperare, educație medicală continuă, educația adulților prin metode non-formale de tipul proiectelor Erasmus, laborator sau centru de permanență în colaborare cu specialiști.
„Sărbătorim 25 de ani de când am înființat Asociația de Ajutor Mutual Slatina Timiș împreună cu comitetul localității Geel din nordul Belgiei, înfrățită cu comuna noastră de 30 de ani. De la înființare, am derulat 16 proiecte în valoare totală de peste un milion de euro. Scriem și depunem proiecte împreună. Dumnealor ne-au sprijinit financiar când am demarat asociația. Ulterior am derulat proiecte finanțate de comitetul din Geel și mai apoi de guvernul flamand. La momentul respectiv, guvernul flamand avea linii de finanțare pentru statele europene. Am aplicat la acele linii de finanțare și așa s-a reabilitat vechiului dispensar și s-a ridicat construcția nouă”, a punctat pentru Express de Banat Ioan Suru, președintele Asociației ADAMS din Slatina Timiș.

Una dintre realizările recente ale asociației este amenajarea heliportului de la Slatina Timiș. Asociația însă își dorește și un elicopter cu o linie de gardă pentru a putea interveni pe partea Muntelui Semenic din zona Slatina Timiș. De asemenea, intențiile de viitor țintesc îngrijirea vârstnicilor la domiciliu iar dezideratul cel mai important vizează implicarea comunității în luarea deciziilor. „La Slatina Timiș, cetățenii devin membri în asociație plătind o cotizație de 30 de lei pe an. Asta le dă posibilitatea să participe la adunarea generală a membrilor și să stabilească politicile de dezvoltare a asociației. De exemplu, oamenii au spus că au nevoie de dentist și program de două ore la farmacie dupăamiaza pentru că atunci sunt liberi. Ulterior s-a modificat programul ca să fie bine pentru oameni”, a încheiat Ioan Suru.
Asociația pe care o conduce numără, în prezent, 3.120 de membri din întreaga zonă a Văii Timișului. Pe lângă activitatea de la Slatina Timiș, Asociația ADAMS este activă în localități din alte județe din țară, printre care Bihor, Vâlcea sau Suceava. Evenimentul aniversar este programat pe 14 octombrie, la ora 10:00. Cu acest prilej, va fi făcută o scurtă prezentare a celor 25 de ani activitate a asociației iar, la final, un memoriu va fi transmis Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii. Acesta va cuprinde observațiile asociației de-a lungul celor 25 de ani de activitate împreună cu propuneri de îmbunătățire a medicinei primare și de familie din mediul rural. Invitații au fost trimise și către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, SMURD, Prefectura Caraș-Severin, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, președintele ales al consiliului județean, Silviu Hurduzeu. și primarilor localităților din Valea Timișului.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Sprijin pentru mamele minore din județul Timiș

La Timișoara a fost lansată campania de informare „Viitorul sunt ei!”, care se va desfășura …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *