Timișorenii din cartierul Kuncz vor avea parte de servicii sociale mai bune


Primăria Timișoara își propune să îmbunătățească serviciile sociale oferite în cadrul Centrului Cultural și Educațional din Kuncz, care a fost recent deschis.
Începând de miercuri, 23 octombrie, timp de o săptămână, echipe mixte vor merge pe teren pentru a completa chestionare, cu sprijinul locuitorilor din zonă. Acțiunea se va desfășura atât în prima parte a zilei, cât și după-amiaza, și va presupune colectarea de date din poartă în poartă.
„Dacă locuiești în cartierul Kuncz, te rugăm să colaborezi cu reprezentanții echipelor pentru buna desfășurare a procesului. Acțiunea este organizată de Direcția de Asistență Socială (DAS) în colaborare cu Serviciul Management Cartiere al Primăriei Timișoara și Departamentul de Asistență Socială din cadrul UVT. La final, rezultatele cercetării vor fi publicate într-un raport. Scopul acestui demers este de a sprijini administrația locală să atragă resurse, să ofere servicii mai apropiate de nevoile locuitorilor din Kuncz și să dezvolte activități noi”, a informat Primăria Timișoara.
Primăria Timișoara și Direcția de Asistență Socială au deschis Centrul Cultural și Educațional Kuncz la finalul anului trecut, iar de serviciile sociale și educative beneficiază direct 100 de persoane aflate la risc de sărăcie și/sau excluziune socială din zonă. Centrul are săli pentru cursuri, cabinete de consiliere, sală de mese, sală de sport, cabinet medical, loc de joacă și locuri de parcare.

De la începutul acestui an școlar, la Centrul Educațional Kuncz, copiii își pot pregăti temele cu ajutorul educatorilor din cadrul Direcției de Asistență Socială. Programul afterschool mai include activități sportive și recreative, precum vizionări de filme, vizite la instituțiile culturale, excursii sau tabere de creație. De asemenea, copiii beneficiază zilnic de o masă caldă. Activitățile au loc de luni până vineri, între orele 12:00 și 16:00, cu program prelungit până la 18:00 în zilele de miercuri și joi.
Programul este derulat împreună cu Palatul Copiilor, voluntari de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva și studenți de la Universitatea de Vest și membri ai organizației APSES.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Cutia Bebelușului, folosită de mamele din Banat

În vară, mamele din Timiș și Caraș-Severin, dar și alte județe, au primit Cutia Bebelușului, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *