Cea mai mare campanie de strângere de fonduri cu tematică sportivă din vestul României, Timotion, a deschis apelul pentru înscrierea proiectelor pentru care se va alerga în 2025.
Organizații, grupuri de inițiativă, unități sanitare şi unități de învățământ public din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara sunt invitate să depună proiecte până în 18 decembrie 2024.
„În această primă etapă, echipele își înscriu proiectele, iar anul acesta nu există un număr fix de proiecte care vor intra în cursă – lista proiectelor finaliste va fi stabilită de către membrii juriului, în funcție de calitatea aplicațiilor. Proiectele selectate pentru campania de strângere de fonduri vor fi anunțate pe data de 13 ianuarie”, a transmis Fundația Comunitară Timișoara.
Proiectele selectate sunt prezentate pe platforma de donaţii www.timotion.ro. În februarie se deschid campaniile de strângere de fonduri: fiecare alergător/biciclist, donează taxa de participare la cursă unuia din proiectele alese, de asemenea, poate mobiliza comunitatea sa de prieteni și susținători să doneze pentru unul sau mai multe proiecte. Se pot înregistra şi donaţii directe, care nu presupun implicarea în evenimentul sportiv.
Timotion are loc în 11 mai 2025, când comunitatea participă la evenimentul de alergare şi pedalare din Timişoara, întâlnind organizațiile și contribuind la atingerea obiectivului financiar al proiectelor.
„Timotion este o mişcare a comunității, care anul acesta vrea să facă bine la nivel regional. Ne dorim să mobilizăm şi diaspora internă să (re)descopere sentimentul implicării. De-a lungul timpului, comunitatea a oferit suport în strângerea de fonduri pentru iniţiative care sprijină copii cu afecțiuni cognitive și motorii, tineri defavorizați, vârstnici, persoane cu afecțiuni oncologice și alte boli grave, mame vulnerabile, protejarea mediului și a animalelor, dar și proiecte culturale sau educaţionale. Încurajăm proiectele care își propun să rezolve o nevoie reală din comunitate și cu potențial de mobilizare a susținătorilor, indiferent de domeniu, activități sau categoria de beneficiari”, a declarat Daniela Chesaru, directorul Fundației Comunitare Timişoara.
De asemenea, în perioada 4 – 6 decembrie, echipa Fundaţiei Comunitare Timişoara va oferi consiliere în redactarea proiectelor tuturor celor interesaţi de această oportunitate de susţinere.
„Timotion deschide un nou deceniu de kilometri de bine, după ce, în ultimele 10 ediţii, a adunat peste 30.000 de participanţi la curse, peste 1.200 de voluntari, donaţii de peste 3.363.000 de lei pentru 155 de proiecte comunitare. Timotion urmărește să inspire comunitatea să adopte un stil de viață sănătos, în care mişcarea fizică este o opțiune, în acelaşi timp cu implicarea civică”, a declarat Alex Lorinţi, preşedintele Asociaţiei Alergotura.
Mai multe informații despre criteriile de selecție, ghidul aplicantului, formularul de aplicare şi sesiunile de consultări se găsesc la www.timotion.ro.
Tags alergarea așteaptă caritabilă din iloveyoutimisoara proiectele social stiri timisoara timisoara Timotion
Check Also
Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989
Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …