Spune nu traumelor sufletești și vino să îți afli alinarea în cadrul Centrului de Consiliere și Psihoterapie „Sf. Nectarie”, din Reșița, unde psihoterapeutul Georgiana Ciucur te primește, cu inima deschisă.
În incinta Catedralei Ortodoxe, „Schimbarea la față” din cartierul reșițean Govândari, a fost inaugurat Centrul de Consiliere și Psihoterapie „Sf. Nectarie”, care va oferi servicii de consiliere și psihoterapie pentru copii și tineri, părinți, cupluri, terapie de grup, precum și psiho-oncologie.
Pornind de la o necesitate acută a societății de astăzi, dar mai ales de la un vis, Georgiana Ciucur a știut că aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze, calea vindecării semenilor. După 11 ani de pregătire profesională, visul s-a transformat în realitate, iar acum este mai aproape de oamenii care cer disperat un ajutor, oferind o mână întinsă spre calea liniștirii interioare, spre corecție și iubire necondiționată. Pentru că da, despre asta este vorba într-un centru ce stă sub emblema Episcopiei, în cadrul Departamentului de Tineret, locul de unde lumina și dragostea curg necondiționat pentru noi toți.
Empatie, ascultare, înțelegere și vindecare, sunt cuvintele cheie care definesc rolul noului centru, inaugurat în prezența Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a unui sobor de preoți, a corului Ethos, și a invitaților de seamă, din diverse domenii de activitate, care fiecare, la rându-i, au contribuit cu puțin pentru ca povestea să prindă viață. Au spus da invitației, cu inima deschisă, personalități din domeniul medical, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției de Asistență Socială Reșița, precum și conducătorii structurilor MAI din județ.
„În Anul omagial dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor, suntem bucuroși că, aici, la Reșița, în spațiul situat la demisolul bisericii parohiei Schimbarea la față, care își sărbătorește chiar astăzi cel de-al doilea hram – Sf. Ioan Gură de Aur – am binecuvântat și inaugurat acest centru, ocrotit de Sfântul Nectarie, și destinat celor aflați în diverse suferință psihice, emoționale și sufletești. Felicităm pe doamna preoteasă, Georgiana Ciucur, pentru această inițiativă și suntem convinși că, împreună cu preoții duhovnici, cu cadrele didactice și cu ajutorul altor specialiști din domeniul medical, putem aduce alinare și mângâiere celor aflați în diverse suferințe cauzate de adicții, tulburări, boli sau alte cauze”, a transmis Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului.
Spațiul renovat și dotat corespunzător, situat la demisolul Catedralei „Schimbarea la față”, este acum noul cămin primitor, unde consilierea va fi termenul cheie. Fie că vorbim de consiliere și psihoterapie pentru copii și adolescenți, pentru părinți sau cupluri, de grup sau oncologică, fiecare este binevenit în micul univers al Georgianei Ciucur.
Și cum nici eveniment, marca Episcopia Caransebeșului, nu trece așa de ușor neobservat, iar mulțumirile celor care au trudit pentru vis, nu au fost lăsate deoparte, au fost acordate distincții și acte de cinstire celor implicați în amenajarea centrului. Prin urmare, prof. univ. dr. Florin Bîrsășteanu, medic primar radiolog și doctor în științe medicale, administratorul Clinicii Bîrsășteanu din Reșița, a primit din partea ierarhului, Crucea eparhială „Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a doua pentru mireni, ca semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în dotarea centrului, iar reprezentanții mai multor agenți economici, alături de părintele paroh Nicolae Hațiegan, au primit Diploma de recunoștință pentru sprijinul acordat în renovarea și amenajarea centrului.
Mentorul Georgianei, de ani buni, călăuza și modelul de inspirație al acesteia, părintele Mihai Ciucur, a ținut să puncteze cele trei direcții principale pe care se vor axa serviciile oferite de centru:
zona medicală, fiind vorba de intervenții de psihoterapie specializată pe diverse probleme,
componenta socială, centrul urmând a se adresa cu prioritate pacienților din mediile defavorizate,
componenta educațională, serviciile urmând a fi oferite prioritar copiilor și tinerilor, elevi și studenți, cu diverse probleme de ordin psihic și emoțional.
De asemenea, părintele Mihai a subliniat faptul că oferirea unor astfel de servicii este o premieră pentru Episcopia Caransebeșului și, în forma aceasta, integrată, chiar la nivelul județului Caraș-Severin, aspect confirmat și de dr. Florin Bîrsășteanu, „ctitorul centrului”, care a evidențiat importanța acestuia.
Centrul de Consiliere și Psihoterapie „Sf. Nectarie”, este situat la demisolul Catedralei „Schimbarea la față” (intrarea dinspre strada Țarcului), iar informațiile suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0756 166 886, sau de pe pagina de Facebook Centrul de Consiliere și Psihoterapie Reșița.
Tot ieri seară, 13 noiembrie, 2024, a fost binecuvântat și spațiul care va găzdui Cabinetul de psihologie clinică „Sf. Mc. Sofia”, și care își va începe activitatea în anul 2025.