75 de copii nevoiași au primit ghetuțe, mai sunt în așteptare încă 130. Donează și tu!

După primele 12 zile din campania “Ghetuțele lui Moș Nicolae” au fost cumpărate 73 de ghete pentru copiii care provin din familii defavorizate, de pe raza județului Caraș-Severin. Mai sunt și alte suflete care așteaptă ajutorul semenilor.
ATOR continuă campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae” și invită pe toți cei cu suflet mare să se alăture gestului umanitar, mai ales acum, în preajma sărbătorilor de iarnă. Suntem îndemnați să nu rămânem indiferenți față de copilașii care nu-și doresc nimic scump, doar o pereche de ghete care să îi protejeze de frigul iernii.
Iarna poate fi mai blândă cu toate aceste suflete nevinovate, prin contribuția fiecăruia dintre voi la acțiunea caritabilă, susținută ca de fiecare dată de către Episcopia Caransebeșului, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian. Proiectul, unul dintre cele mai apreciate din județ, are ca beneficiari atât copiii din Municipiul Reșița, cât și cei de pe raza întregului județ Caraș-Severin. Este misiunea asumată de a sprijini cât mai mulți copii și tineri din medii și familii defavorizate, aflate în dificultăți financiare, iar cei care doresc, pot dona până în data de 15 decembrie, 2024.
De asemenea, în 8 decembrie va fi organizat, pentru cel de-al treilea an consecutiv, spectacolul caritabil de colinde, intitulat „Binele în dar”. Evenimentul va avea loc la Hotelul Rogge din Reșița, cu începere de la ora 17.00, unde pe scenă vor evolua Corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, Grupul psaltic „Ethoas” al Episcopiei Caransebeșului, Corala „Benedictus” a Arhiepiscopiei Râmnicului, precum și Corul de tineri al ATOR Banatul de Munte.
Copiii beneficiari din Reșița provin de la liceele: Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Național „Diaconovici Tietz” și Colegiul Național „Traian Lalescu”. În plus, în acest proiect vor fi implicate toate filialele ATOR Banatul de Munte din județ, alături de rețeaua de centre catehetice și de tineret, precum și parohiile din întreaga eparhie.
Doar cu ajutorul tău putem reuși! Cum ne poți ajuta?
Cei care doresc să sprijine proiectul, prin donații sau sponsorizări, au posibilitatea să se adreseze fie voluntarilor ATOR Banatul de Munte, fie preoților parohi, în funcție de zonele din care provin, și să contribuie la achiziționarea unor perechi noi de ghetuțe, prin donații în bani.  Contravaloarea unei perechi noi de ghete (150 lei) va fi achitată direct responsabililor și voluntarilor campaniei din Reșița și din județ, fie prin viramente în contul bancar al asociației (pentru zona Reșiței) – IBAN: RO11BTRLRONCRT0603570901, Banca Transilvania, „ATOR Banatul de Munte”, cu specificația „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Reindustrializare într-un județ aflat pe topogan

În Caraș-Severin se vorbește despre repornirea unor vechi obiective, dar cifrele industriei pe primele șase …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *