Înainte de turul 2, Universitatea de Vest din Timișoara subliniază rolul crucial al universităților românești în consolidarea și promovarea valorilor europene.
În contextul în care 21 de instituții de învățământ superior din România sunt prezente în Alianțele de Universități Europene, universitățile românești sunt un garant al valorilor europene, recunoscute și apreciate ca promotori ai unei diplomații academice autentice, se arată într-o declarație publicată, miercuri, de UVT.
„Parcursul european al universităților din România trebuie să fie ireversibil. În acest moment de cotitură, ele au obligația morală să le protejeze studenților viitorul european, accesul la diploma europeană, la recunoașterea studiilor, la un destin european de neclintit. (…) Cetățenia europeană nu este doar un deziderat, ci ea poate fi dezvoltată în fiecare zi, la orice vârstă, prin modul în care ne raportăm la ceilalți și prin performanțele de la școală și de la locul de muncă. Aceasta nu este posibila însă atunci când valorile democratice și europene sunt amenințate sau când îndoiala este semănată în sufletul oamenilor.”, se mai arată în declarația publicată de universitate.
Copiii noștri, studenții noștri sunt viitorul acestei țări, mai spun reprezentanții UVT, o țară care „este una europeană, una euroatlantică, în care valorile democratice trebuie să rămână principiul care ne ghidează.”
Tags alegerilor angajamentul contextul europene față fundamentale iloveyoutimisoara în prezidențiale reafirmă social stiri timisoara timisoara UVT valorile
Check Also
3,28% – rata șomajului în Caraș-Severin, la finele lunii octombrie
AJOFM Caraș-Severin anunță că, în octombrie, în baza de date a instituției erau înregistrați peste …