Ghete noi, dulciuri, alimente și obiecte de îmbrăcăminte au fost oferite și în acest an, copiilor fără posibilități, de pe raza județului Caraș-Severin, în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, desfășurată la nivelul Episcopiei Caransebeșului.
În urma campaniei umanitare, derulate în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2024, 2005 copii de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin au beneficiat de ghetuțe noi, dar au mai primit în dar și produse alimentare și îmbrăcăminte specifică sezonului.
Valoarea ajutoarelor oferite în cadrul campaniei a fost de 360.234 lei, bani proveniți din donații, sponsorizări și ajutoare oferite de oameni de bine și credincioși de pretutindeni. Totul s-a înfăptuit în cadrul colectei organizate la nivel eparhial, dar și a campaniei de strângere de fonduri, organizată de către ATOR Banatul de Munte, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În municipiul Reșița, dar și în celelalte 5 filiale ale asociației, au fost dăruite 575 de perechi de ghetuțe, în valoare de 125.746 lei, prin efortul tinerilor de la ATOR Banatul de Munte. Astfel, filiala Reșița a asociației a dăruit 237 de perechi de ghetuțe, haine și dulciuri, în valoare de 62.347 lei, filiala Valea Bistrei a dăruit 150 de perechi și pachete în valoare de 20.350 lei, tinerii din filiala Oravița au dăruit 70 de perechi de ghete și dulciuri, în valoare de 12.746 lei și cei din filiala Caransebeș au dăruit 65 de perechi și dulciuri, în valoare de 10.582 lei.
La Anina, tinerii au dăruit 33 de perechi de ghetuțe, de 5.150 lei, iar pe Valea Cernei, 20 de perechi, în valoare de 2887 lei. La Reșița, campania a fost sprijinită prin organizarea spectacolului caritabil „Binele în dar”, care a avut loc în data de 8 decembrie și, de asemenea, la nivelul tuturor filialelor, strângerea de fonduri a fost facilitată de implicarea parohiilor care găzduiesc centre de tineret sau filiale ale asociației.
De asemenea, la nivelul celor patru protopopiate ale eparhiei au fost distribuite 1.185 de perechi de ghete, valoarea ajutoarelor distribuite la nivelul protopopiatelor fiind de 190.352 lei, cele mai multe perechi de ghete fiind distribuite în Protopopiatul Reșița – 399 de perechi și daruri în valoare de 79.117 lei – și în Protopopiatul Caransebeș – 375 de perechi, valoarea darurilor oferite fiind de 54.567 lei.
Totodată, la nivelul Sectorului Social-Misionar al eparhiei au fost distribuite 245 de perechi de ghetuțe, valoarea ajutoarelor oferite fiind de 44.136 lei, colecta fiind sprijinită și de către mănăstirile: Poiana Mărului, Brebu și Stăncilova, prin implicarea obștilor monahale din aceste zone.
„Organizată pentru al șaptelea an la nivel eparhial, campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” a fost un succes, putem spune, dacă privim cifrele acestei campanii, care arată o implicare foarte bună atât a preoților, a tinerilor și a credincioșilor noștri, cât și a instituțiilor partenere și a societății civile, în general. Astfel, în acest an, s-a depășit pentru prima dată cifra de 2.000 de copii care au primit aceste daruri, în cadrul campaniei inițiată în anul 2018 de către tinerii de la ATOR Banatul de Munte. Și, de asemenea, dacă analizăm valoarea campaniei, care a depășit 360.000 lei, constatăm că valoarea medie a unui pachet oferit este de aproape 180 de lei/beneficiar. Acest lucru se datorează faptului că, în multe cazuri, pe lângă perechile de ghetuțe noi, au fost oferite și alte obiecte de îmbrăcăminte, dulciuri și chiar alimente, grija Bisericii față de cei copiii din familiile defavorizate fiind, așadar, una deosebită și pe mai multe planuri”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.
Organizatorii campaniei aduc mulțumiri tuturor donatorilor, sponsorilor și oamenilor de bine care s-au implicat prin darul lor la reușita acestui demers filantropic și felicită pe toți preoții și tinerii voluntari pentru râvna și dragostea cu care au reușit să încalțe, în această perioadă, peste 2.000 de copii din județul Caraș-Severin.
Tags CarașSeverin copiii defavorizați din Ghetuțe iloveyoutimisoara Noi Peste primit social stiri timisoara timisoara
Check Also
Timișoara. Se deschide un nou adăpost de urgență pentru cei care trăiesc pe stradă
Noul adăpost de urgență destinat îngrijirii persoanelor vulnerabile va fi deschis din 20 decembrie, funcțional …