Campania națională „Donarea Ta, Salvarea mea!” – ajunge și la Reșița


Reșițenii sunt îndemnați să dea dovadă de spirit civic și de solidaritate, alăturându-se campaniei de donare de sânge inițiată de Organizația Studenților Mediciniști Cluj-Napoca, parte a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR).
Campania de donare de sânge are loc sub sloganul „Donarea Ta, Salvarea mea” și se desfășoară în perioada 11 – 15 decembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, situat pe Strada I.L. Caragiale Nr. 1-2.
Voluntarii proiectului vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie de luni până vineri, între orele 7.30 și 13.00, asistând personalul și oferind surprize donatorilor. De asemenea, donatorii obțin bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă/unitatea de învățământ și o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.
„Prin campania noastră ne propunem să promovăm donarea de sânge în Reșița și astfel să contribuim la ameliorarea acestei probleme de sănătate publică. Invităm astfel toți donatorii să își arate iubirea pentru comunitate și să doneze sânge! Este necesar un flux constant de donatori de sânge, deoarece lipsa acestuia este o importantă problemă a sistemului medical din România, sângele neavând un substitut. Transfuziile sanguine sunt esențiale pentru pacienții care suferă de boli precum anemii severe sau diferite forme de cancer și cei implicați în accidente”, transmit organizatorii acestei campanii.
Persoanele care doresc să se alăture acestei campanii de donare de sânge trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
-să aibă o greutate peste 50 kg;
-să nu sufere de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase, etc.);

-să nu aibă alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
– să nu urmeze vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
– femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală;
– să nu consume alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48 de ore înaintea donării;
Proiectul este susținut de către Ministerul Sănătății, Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

1989 în memoria colectivă. Dezbateri internaționale, la Timișoara

Conferința internațională „1989, anul revoluțiilor europene în memoria colectivă” aduce vineri și sâmbătă, la Timișoara, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *