La Maciova, se construiește un centru de recuperare pentru persoanele cu dizabilități

La 800.000 de euro se ridică proiectul derulat cu finanțare europeană de Primăria Constantin Daicoviciu.
Administrația locală din Constantin Daicoviciu are în implementare un proiect ce vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități de pe raza comunei și nu numai. Concret, la Maciova, sat aparținător comunei Constantin Daicoviciu, se va construi un centru de recuperare pentru persoanele cu nevoi speciale. Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat în luna ianuarie, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, de primarul Daniel Boambeș, valoarea investiției, asigurată din fonduri europene, ridicându-se la 800.000 de euro.
„Se lucrează la proiectul tehnic, la acest moment. Suntem în faza finală cu el, după care urmează scoaterea la licitație a execuției. Vorbim despre o construcție nouă în satul Maciova, cu cabinete medicale și personal medical de specialitate – kinetoterapeuți, fizioterapeuți, psiholog, neurolog etc. Vom asigura servicii medicale de recuperare pentru persoanele care au suferit accidente vasculare, accidente de circulație, fracturi, entorse, etc. Ulterior, după finalizarea proiectului, vom face toate demersurile necesare pentru ca acest centru să intre în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru ca oamenii să beneficieze de servicii de recuperare gratuite”, a explicat primarul comunei Constantin Daicoviciu.

Daniel Boambeș spune că, la momentul actual, la nivelul comunei sunt în jur de 100 de persoane care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap. De altfel, edilul estimează că centrul ar putea fi funcțional în 24 de luni.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *