Reabilitarea Domului Romano-Catolic din Piața Unirii, oficial finalizată


Lucrările de renovare și conservare la clădirea Catedralei Romano-Catolice din Timișoara au început în 2019. Totul a costat aproape 22,5 de milioane de lei, bani europeni. 

Lucrările erau programate să fie finalizate până în 2022; termenul a fost însă prelungit, printre altele, și din cauza pandemiei. Anul trecut, biserica a fost resfințită în preajma Paștele Catolic, redeschisă publicului cu două slujbe speciale. De atunci și până la finalizarea oficială a proiectului de reabilitare, muncitorii au lucrat în special la partea exterioară a catedralei.
Prin proiect, au fost restaurate fațadele domului, s-a refăcut împrejmuirea bisericii, s-a amenajat curtea interioară cu aleile de acces lateral și spațiu verde. În proiectul de reabilitare și restaurare au fost cuprinse și lucrări de înlocuire a instalațiilor termice și sanitare, au avut loc intervenții asupra șarpantei – una dintre cele mai vechi din Banat – și învelitoarei și s-au făcut intervenții la cripta construită în formă de cruce. Au fost incluse, de asemenea, lucrări ample de restaurare a tuturor componentele artistice interioare ale domului, de la picturile murale, până la stucomarmura, lemnul, vitraliile și picturile de pânză, până la elementele de piatră și metal.

Domul din Piața Unirii, magnet pentru turiști
Domul Catolic „Sfântul Gheorghe” din Piața Unirii este vizitat anual de aproximativ 20.000 de localnici și turiști.
Reabilitarea totală a domului are ca scop creșterea numărului de vizitatori și introducerea obiectivului în circuitul turistic național și internațional. Pe lângă activitățile specifice în care vor fi implicați actori locali, naționali și internaționali, reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice Timișoara vor să organizeze tururi ghidate care includ și cripta domului.
„După această renovare integrală, exterioară și interioară, este redată atât locuitorilor din Timișoara cât și tuturor oaspeților Timișoarei care vin să o viziteze. Proiectul are o puternică latură socio-culturală, de rezultatele acestuia beneficiază întreaga comunitate locală, finalizarea proiectului conduce la atragerea vizitatorilor şi turiştilor străini, care în mod indirect vor contribui la dezvoltarea economică a oraşului. Totodată, proiectul promovează valori patrimoniale și arhitecturale deosebite conducând la întărirea identității şi culturii locale.”, au transmis reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice Timișoara.
Catedrala Romano-Catolică din Timișoara cu hramul „Sfântul Gheorghe” este cel mai mare edificiu religios în stil baroc de factură vieneză din această parte a Europei. Piatra de temelie a catedralei a fost pusă în 6 august 1736, în timpul episcopului Nadasdy. Ansamblul componentelor artistice a fost realizat și finalizat în perioada 1750-1775.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989

Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *