Oportunități pentru copiii proveniți din mediile defavorizate ale Reșiței. O mână întinsă de către ATOR Banatul de Munte


Voluntarii ATOR vor oferi, timp de un an, un program divers și incluziv de activități, oportunități de dezvoltare și implicare în voluntariat, copiilor și tinerilor proveniți din medii defavorizate ale Reșiței.
Un nou proiect implementat de către Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte se va derula timp de un an în Reșița. Și de această dată a fost luat în calcul dezvoltarea și formarea copiilor și tinerilor din municipiul de pe Bârzava, un proiect finanțat de Corpul European de Solidaritate (2024-1-RO01-ESC30-SOL-000228280).
Programul „Pas cu pas spre oportunitate”, se desfășoară în parteneriat cu DGASPC Caraș-Severin, prin Centrul rezidențial „Speranța”, Direcția de Asistență Socială Reșița, prin Centrul social de zi „ABC” și cu Colegiului Național „Mircea Eliade” Reșița, prin Centrul social de zi „Salvați copiii” care funcționează în cadrul unității de învățământ.
Colaborarea cu instituțiile partenere se datorează serviciilor sociale pe care aceștia le pun deja la dispoziția copiilor și tinerilor, reunindu-i într-un singur loc, facilitând, astfel, accesul la mai multe grupuri de beneficiari, proveniți din zone și medii defavorizate ale Reșiței (etnie romă, situații financiare dificile, risc de abandon școlar, familii monoparentale, copii instituționalizați, cartiere mărginașe și așa mai departe), care se pot folosi de activitățile proiectului pe termen lung.
Activitățile sunt conturate în așa fel încât să împlinească trei din marile obiective propuse:oferirea de oportunități de dezvoltare pe mai multe direcții, incluziunea socială a acestor beneficiari și oferirea de perspective pe termen lung cu privire la implicarea acestor tineri în voluntariat. Sunt vizate, în acest sens, atelierele diverse care vor fi susținute cu acești tineri și copii, de către voluntari și formatori cu experiență ai ATOR Banatul de Munte, dar și ai altor organizații partenere, activități împreună cu alți tineri și copii proveniți din medii sociale diferite, lucrând împreună cu aceștia în cadrul atelierelor.

Se mai urmărește, de asemenea, dezvoltarea prin voluntariat, în viața comunității, făcându-li-se cunoscute activități, programe și oportunități puse la dispoziție de mai multe organizații și centre de tineret care există în Reșița, unde ei se pot implica.
„Acest proiect vine ca o continuare a primului nostru proiect finanțat de Corpul European de Solidaritate, „Tineri voluntari pentru comunitate”, care a avut de asemenea, această componentă de incluziune socială a tinerilor beneficiari ai proiectului, proveniți din medii defavorizate. Lucrând cu ei, anul trecut, am putut să observăm că un singur proiect de un an, nu este de ajuns pentru a ne asigura transmiterea mesajului, către acești copii și tineri, că le suntem alături, dorim să ne implicăm în dezvoltarea lor și chiar să le oferim oportunități de a face acest lucru. 
Noi credem din propriile noastre experiențe, văzute sau trăite, că implicarea în voluntariat este o acțiune care poate schimba viața unui tânăr, iar noi ne dorim să îi ajutăm pe acești tineri să beneficieze de activități diverse și interesante de voluntariat, după care să le propunem să le pună și ei în practică, oferindu-le sentimentul de utilitate personală și de sens, care funcționează ca niște motoare pentru a dori mai mult de la tine. Știm că beneficiarii acestor centre și nu doar, au nevoie de atenție sporită în ceea ce privește perspectivele lor de viitor și astfel am decis să fim și noi mai prezenți în viețile lor, prin aceste invitații la a se dezvolta și a se forma pentru viitorul lor și al comunității de care aparțin”, a spus Anita Radics, coordonatorul proiectului „Pas cu pas spre oportunitate”.
Lunar, voluntarii de la ATOR vor organiza o serie de activități în centrele sociale mai sus amintite, pe care le vor îmbina cu activități de voluntariat, care vor continua la Casa ATOR Banatul de Munte, sediul organizației de tineret, unde beneficiarii, voluntarii asociației, precum și alți tineri și copii din Reșița vor participa împreună la mai multe ateliere, conlucrând și dezvoltându-se unii pe alții, încurajând astfel firescul principiului incluziunii sociale, al acceptării și egalității de șanse pentru copiii și tinerii proveniți din medii sociale diferite.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

E din nou șantier la Staționarul 3 al Spitalului Județean din Reșița

Neobosita Lili Gherle, președintele Asociației „Uniți Reușim”, și-a suflecat iar mânecile și, alături de oameni …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *