TIMIȘOARA. România este și țara legilor care nu se pot aplica. La mai bine de trei ani de la promulgare, Legea mirosurilor nu este funcțională. Procedurile prin care funcționarii pot fi obligați să elaboreze normele de aplicare sunt întortocheate, iar termenele… îndelung prelungite.
14 iulie 2020 este data la care președintele României promulga Legea mirosurilor. Inițiat de USR, actul normativ avea ca scop combaterea poluării olfactive din orașe, ca răspuns la sesizările depuse de cetățeni, de-a lungul timpului, cu privire la disconfortul generat de gropile clandestine de gunoi, activități industriale sau ferme.
Legea se dorea a fi un instrument important pentru oamenii care suferă din cauza poluării olfactive: reglementa clar și strict măsurarea disconfortului, monitoriza nivelul poluării și stabilea și prevedea obligații atât pentru operatorii economici a căror activitate generează mirosuri, cât și pentru autoritățile publice.
De fapt, încă prevede. Doar că legea nu poate fi aplicată, din cauză că nici acum nu are metodologie de aplicare. În cuprinsul legii scrie că la normele de aplicare trebuie stabilite prin hotărâre de Guvern în cel mult 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Adică până la 13 ianuarie 2021.
Anul trecut, senatorul Raoul Trifan anunța că USR Timiș va da în judecată miniștrii Sănătății și Mediului ca să îi oblige pe funcționarii celor două instituții să elaboreze documentul care poate pune legea în mișcare.
„Ca să respectăm procedura litigiilor din contencios administrativ, am făcut o cerere prealabilă în care am cerut respectarea prevederilor din Legea 123/2020, așa-numita Lege a Mirosurilor. Ele, la art. II și III, spun că, după maximum 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, normele de aplicare trebuie stabilite prin Hotărâre de Guvern. Guvernul ar fi avut 30 de zile pentru îndreptarea situației, lucru care nu s-a întâmplat. Cererea inițială a fost trimisă în ianuarie 2023. În septembrie 2023, am mai trimis o cerere prealabilă în care am cerut același lucru. Ambele au fost ignorate așa că am trecut la următoarea etapă: acțiunea în instanță, pas care trebuie făcut până la sfârșitul anului acesta.”, a declarat senatorul USR de Timiș Raoul Trifan pentru expressdebanat.ro.
Merge și-așa?
Parlamentarul Trifan spune că nu este singura situație de acest gen. Ba mai mult, senatorul admite că practica este una destul de frecventă. Însă și nedemocratică.
„(…) Legi inițiate, votate și publicate în Monitorul Oficial ajung să fie blocate de diverse instituții care sunt parte din procesul legislativ în mod indirect, de regulă fiind necesare pentru elaborarea normelor de aplicare. Pare că este soluția celor care fac lobby pentru diferite industrii sau interese particulare atunci când blocarea unor legi populare în Parlament ar genera scandaluri și daune electorale partidelor care compun majoritatea. Momentan, singura răspundere este a conducătorului instituției: ministrul care este numit politic și care, dacă ar avea interes, ar putea struni aparatul ministerului pentru a debloca legile ținute astfel într-o stare de inaplicabilitate. Deci partidele care l-au numit pot fi sancționate de electorat la vot. O altă cale este cea pe care am luat-o acum, cea din Justiție, care noi sperăm că va atrage răspunderea cuiva din ministere, scopul final fiind deblocarea situației și aplicarea Legii Mirosurilor acolo unde avem mare nevoie de ea, Timișoara fiind doar una dintre comunitățile terorizate de mirosuri pestilențiale generate de diferiți actori economici. Nu e ca și cum soluțiile pentru înlăturarea mirosurilor nu ar exista, dar ele costă, iar dacă nimeni nu obligă aceste companii să investească și să rezolve problema, rămânem la eterna sintagmă «merge și așa».”, a mai explicat Raoul Trifan.
Legi blocate în sertare
Potrivit parlamentarului USR de Timiș, sunt mai multe legi care nu pot fi aplicate deși au primit undă verde de la președinte: „Un exemplu bun este legea autoexcluderii din stabilimentele care organizează jocuri de noroc. Legiuitorul a gândit o cale prin care cei dependenți să se poată autoproteja, dar legea nu are norme de aplicare și este inaplicabilă momentan. Știm cu toții ce problemă mare avem cu jocurile de noroc în România, dar se pare că, fie indolența autorităților, fie ingerința afaceriștilor din domeniu, fac ca și această lege să existe fără să producă efecte reale.”