De 120 de ani, lăcașul sfânt din cartierul reșițean Moniom, este Acasă pentru sute de suflete, iar acum îmbracă straie noi. Lucrările de refacere au nevoie de sprijinul semenilor. Situată la 6 km de municipiul Reșița, în locul unde prima atestare documentară a fost menționează în anul 1417, biserica din satul „Muniovo”, așa cum i se spunea pe atunci, sau …
Read More »TimeLine Layout
October, 2024
-
4 October
Târg de adopții canine la adăpostul de la Șag
Iubitorii de animale din Timișoara, și nu numai, sunt așteptați la adăpostul de la Șag, sâmbătă, pentru a adopta un cățel. Cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, Primăria Timișoara invită din nou iubitorii de animale să ofere unui cățel o viață mai bună. Așadar, sâmbătă, 05 octombrie, între orele 11.00 – 14.00, are loc un târg de adopții la adăpostul …
Read More » -
4 October
Agenții economici sunt așteptați să se înscrie la bursa locurilor de muncă
Firmele din Caraș-Severin au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment organizat la Reșița, în 11 octombrie, de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul Caraș-Severin, în sala Campus Caffe a Centrului UBB. AJOFM Caraș-Severin anunță că, până la această dată, agenții care au confirmat prezența în cadrul evenimentului …
Read More » -
3 October
Copii din Timiș și Caraș-Severin, afectați de migrația părinților. În vest, zeci de mii de copii cresc fără mama sau tata
14,7% dintre copiii din vestul României au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, arată un studiu al Organizației Salvați Copiii. Salvați Copiii atrage atenția asupra unui fenomen tot mai alarmant în România. Potrivit datelor culege de specialiștii organizației, în județele Timiș și Caraș-Severin, un sfert dintre copiii care au mama plecată la muncă în străinătate au avut …
Read More » -
3 October
Târg de adopții de animale, lângă Timișoara
Asociația Poli-Ana organizează un târg de adopții de animale lângă Timișoara. Copiii vor avea parte de activități distractive și pot lua acasă un cățel sau o pisică. Târgul va fi organizat în Giarmata Vii. Adăposturile asociației sunt pline, așa că membri ei fac apel la populație să adopte animalele. „Din păcate, multe persoane nu înţeleg necesitatea sterilizării căţeilor sau pisicilor. …
Read More » -
2 October
Timișorenii, invitați la prima plimbare climatică din oraș
Participanților li se propune să reflecteze la câteva teme actuale cum ar fi producția de hrană sustenabilă și sănătoasă, avantajele producției agricole responsabile și de proximitate, sursele de apă sau efectele schimbărilor climatice asupra felului în care trăim și ne hrănim. Plimbarea climatică din Timișoara este organizată în cadrul Festivalului LA PAS. Aceasta va avea loc sâmbătă, în 5 octombrie, …
Read More » -
2 October
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Reșița
Ești absolvent promoția 2024 și îți cauți de lucru? AJOFM te așteaptă luna aceasta la evenimentul care te poate ajuta să găsești ceea ce cauți. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) organizează la Reșița, în 11 octombrie, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul se adresează în principal absolvenților instituțiilor de învățământ promoția 2024, însă orice persoană aflată …
Read More » -
1 October
Asociația Voluntariatul pentru Toți, Reșița, angajează!
Asociația Voluntariatul pentru toți, Reșița, angajează Asistent manager – coordonator voluntari. Condiții: Aptitudini de bază – operare PC; Experiență în domeniul ONG/voluntariat/Corpul European de Solidaritate CV-urile se trimit la adresa voluntariatulpentrutoti@gmail.com. Source link
Read More » -
1 October
2,99% – rata șomajului în Caraș-Severin, la finele lunii august
AJOFM Caraș-Severin anunță că, în august, în baza de date a instituției erau înregistrați aproape 2.800 de șomeri. La sfârșitul lunii august, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,99%, iar numărul șomerilor de 2.791 de persoane. Din totalul șomerilor înregistrați, 1.010 au fost indemnizați şi 1.781 neindemnizaţi. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 45 de persoane, …
Read More »
September, 2024
-
29 September
Peste 1.700 de cărășeni s-au angajat în primele opt luni ale anului
Cei mai mulți dintre aceștia au studii liceale și au peste 45 de ani, anunță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin. În perioada 1 ianuarie – 31 august, 1.740 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă. Din totalul acestora, 858 au vârsta peste 45 de ani, 328 sunt tineri sub 25 de ani, 286 au vârsta …
Read More »