Proiectarea viitorului muzeu care va fi găzduit de fosta comenduire a garnizoanei din Piața Libertății a început în 2021. „După aproape doi ani de cercetări arheologice și obținerea avizelor necesare, am finalizat Planul Urbanistic Zonal și continuăm cu Studiul de Fezabilitate. Ne așteptăm ca lucrările de proiectare să fie finalizate anul viitor, urmând ca Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management …
Read More »Tag Archives: anul
Premiile Societății Timișoara pe anul 2022 și 2023
]]> Societatea Timișoara își decernează premiile pentru anul 2022 și 2023 în 16 martie, la Biblioteca Central Universitară „Eugen Todoran”. Astfel, Premiul „Speranța” va fi oferit orașului Timișoara. „Speranța României de mâine este, pentru noi, orașul-model al conviețuirii multietnice, orașul care a trasat trei repere ale democrației: Revoluția din decembrie 1989, Proclamația de la Timișoara 1990 și Capitala culturală europeană 2023”, au …
Read More »Arhiepiscopia Timișoarei, 15 milioane lei pentru acțiuni filantropice desfășurate anul trecut
Arhiepiscopia Timișoarei a contribuit cu o sumă de peste 15 milioane de lei, cu scopul susținerii unor activități social-filantropice desfășurate pe parcursul anului trecut. Și pe parcursul anului trecut, Arhiepiscopia Timișoarei a venit în sprijinul oamenilor sărmani. Recent, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timișoara, în cadrul căreia s-a prezentat un raport al activității în anul 2023. „Centrul eparhial, …
Read More »Mii de timișoreni vulnerabili, ajutați de primărie anul trecut
Mii de timișoreni care fac parte din categorii vulnerabile au beneficiat de sprijin de la primărie anul trecut. Și în anul 2023, numeroase persoane vulnerabile au fost ajutate de Primăria Timișoara. Potrivit reprezentanților instituției, aproximativ 600 de persoane, beneficiari ai centrelor sociale ale Direcției de Asistență Socială și de la Fundația Timișoara 89, au primit hrană caldă, prin intermediul cantinei sociale. …
Read More »2023 – anul faptelor bune, anul voluntarilor în Caraș-Severin
Și în acest an, ONG-urile din Caraș-Severin și-au continuat acțiunile umanitare, demonstrând că nimic nu este imposibil atunci când există dorință și implicare totală. Noțiunea de voluntariat nu este una nouă pe la noi. Într-un fel sau altul, ea își are corespondent în ceea ce se întâmpla înainte de 1989 atunci când se practica munca voluntară la îndemnul partidului și …
Read More »Moș Crăciun ajunge și anul acesta la elevii și preșcolarii din Măureni
Administrația locală din Măureni pregătește și anul acesta cadouri de Crăciun pentru cei aproximativ 400 de elevi și preșcolari din comună. Consilierii locali din Măureni au aprobat pentru sfârșitul de an suma de 15.000 de lei necesară pentru achiziționarea pungilor-cadou pentru elevii și preșcolarii din comună. Cadourile vor ajunge la copii cu prilejul serbărilor de Crăciun, primarul liberal Brian Filimon …
Read More »Dar din dar se face rai. Voluntarii „Acasă în Banat” sunt și anul acesta spiridușii lui Moș Crăciun
Pe final de an, voluntarii „Acasă în Banat” își doresc să ajungă cu daruri de Crăciun la cât mai multe familii din Timiș și Caraș-Severin. Și tu poți sprijini campania inițiată de asociație. Pentru a aduce o rază de speranță în preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația „Acasă în Banat” dă startul astăzi unei noi campanii „Dar din Dar”, prin care …
Read More »Lapte, corn și mere pentru elevii din Timiș, abia de anul viitor. CJ Timiș abia acum pregătește contractele
Consiliul Județean Timiș va încheia contractele pentru distribuirea de lapte, biscuiți și mere în școlile din județ abia la începutul anului viitor. Autoritățile locale din toate orașele și comunele și-au declinat asumarea acestui program. Preșcolarii și elevii din județul Timiș nu vor primi lapte, produse de panificație și fructe decât de anul viitor. Cel mai recent contract încheiat a expirat …
Read More »