Consiliul Județean Timiș va încheia contractele pentru distribuirea de lapte, biscuiți și mere în școlile din județ abia la începutul anului viitor. Autoritățile locale din toate orașele și comunele și-au declinat asumarea acestui program.
Preșcolarii și elevii din județul Timiș nu vor primi lapte, produse de panificație și fructe decât de anul viitor. Cel mai recent contract încheiat a expirat anul școlar trecut. Unul nou, valabil pentru următorii șase ani, va fi încheiat de CJ Timiș cel mai devreme în ianuarie 2024.
„Ordinul ministrului care a aprobat metodologia pentru achiziție, formularistica necesară, a fost publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută, joi, dacă nu greșesc. Nu puteam demara aceste proceduri fără a avea actele normative emise. Având în vedere valorile foarte mari care vor fi la licitație, termenul limită, fără să fie nicio zi de întârziere din partea noastră pentru furnizarea produselor în școli este luna ianuarie a anului viitor. Nu suntem noi un caz singular, toate consiliile județene se lovesc de acest lucru.”, a declarat Marcel Marcu, directorul Direcției de buget-finanțe din cadrul Consiliului Județean Timiș.
În Timiș, conform programului, toți preșcolarii și elevii din clasele I-VIII de la școlile de stat și private vor primi lapte UHT și biscuiți uscați (de luni până vineri), iar mere – doar de două ori pe săptămână.
„Ca măsuri educative, în cadrul aceluiași program și pentru aceeași perioadă s-au stabilit: organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și de lapte și produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate.”, se arată în documentele puse la dispoziția consilierilor județeni.
În ceea ce privește programul „Masă caldă”, în Timiș sunt înscrise șapte școli: Liceul Teologic „Antim Ivireanu” din Timișoara și școlile gimnaziale de la Mașloc, Fibiș, Chevereșu Mare, Birda, Șag și Sudriaș.
Tags abia acum anul contractele corn din elevii iloveyoutimisoara Lapte mere pentru pregătește și social stiri timisoara Timiș timisoara viitor
Check Also
Sprijin pentru mamele minore din județul Timiș
La Timișoara a fost lansată campania de informare „Viitorul sunt ei!”, care se va desfășura …