Un tanc al Armatei din zilele Revoluției va fi expus la Timișoara


În curtea Memorialului Revoluției de la Timișoara va fi expus un tanc al Armatei Române similar cu cele care s-au văzut pe străzile orașului în zilele din decembrie 1989. 
La peste 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, la Timișoara va fi expus un TAB dintre cele care au demonstrat pe străzile orașului în zilele Revoluției.
„I-am întrebat pe cei de la Ministerul Apărării Naționale dacă mai au un model de tanc care fost pe străzile Timișoarei în 1989 și am fost și eu surprins că au asemenea tancuri. Am înțeles că ar fi vorba de un model T55. Vrem să-l punem lângă Zidul Berlinului. Tancul ar putea să fie o atracție a muzeului de la Memorialul Revoluției. Vom putea spune și întâmplările din Calea Girocului, unde revoluționarii au blocat acele tancuri. Am fi dorit să avem tancul încă din acest an, să poată fi văzut în perioada de comemorare a celor 34 de ani de la Revoluție, dar din păcate ne confruntăm cu niște pași birocratici. Cel mai probabil îl vom prelua în ianuarie.”, a declarat Gino Rado, președintele Asociației Memorialul Revoluției din Timișoara.
Despre tancurile care au fost scoase de armată, în zilele Revoluției, să lupte cu cei care s-au ridicat împotriva comuniștilor există mai multe mărturii. Acestea arată cum Timișoara a fost scena unui adevărat teatru de război, în acele zile.
„Timișorenii au trăit îngroziți scene dramatice: în Piața Libertății, un tanc urmărea pe demonstranți, prima victimă a Revoluției este o pensionară călcată de un TAB! În spațiul aerian, elicopterele Armatei survolau orașul, de la un capăt la altul. Intervenția dură a Armatei a provocat numeroși morți și răniți, la Operă, Catedrală, în Calea Girocului, Calea Lipovei, Podul Decebal, Piața 700, dar și în alte locuri din oraș.”, se arată în volumul „Timișoara 89, 6 zile de asediu” semnat de Adrian Kali și Virgil Hosu.

Despre ziua de 20 decembrie 1989, în aceeași sursă se regăsește următoarea referire: „În zona Catedralei se adunase, în acele momente (n.r, în jurul orei 12), o adevărată mare de oameni. În fața Operei se aflau 300 de miliari și 6 TAB-uri de la UM 01140 Lugoj, comandate de maiorul Vasile Paul, iar în fața Comitetului Municipal de Partid, 7 TAB-uri ale UM 01185 Timișoara și UM 01233 Buziaș. Între orele 13-14, cu arma la picior și fără muniție la încărcătoare, la solicitarea comandanților de detașamente (…), militarii permit revoluționarilor să treacă prin dispozitiv și să pătrundă în clădirea Operei. În primele rânduri ale demonstranților se aflau Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Petre Petrișor. Au loc emoționante scene de înfrățire între manifestanți și militanți.

(…) Urcându-se pe TAB-urile UM 01140 Lugoj și UM 01185 Timișoara, grupuri de manifestanți se îndreaptă spre Piața Libertății, trec prin fața comandamentului UM 01024, dirijându-se spre Comitetul Județean de Partid, unde, în următoarele oere, vor avea loc convorbiri între reprezentanții lor și primul ministru, Constantin Dăscălescu, sosit împreună cu Emil Bobu, din București.”

 

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

„Prezența Absenței” și evenimente dedicate sănătății mintale, în octombrie

În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *