Administraţia lugojeană a deschis adăpostul de iarnă pentru persoanele care stau pe străzi, însă acestea refuză cazarea pentru că nu pot intra cu băuturi alcoolice.
Pe străzile din Lugoj au fost depistate zece persoane fără adăpost, însă autoritățile au mari bătăi de cap cu acestea. Prognoza meteo prevede temperaturi scăzute în perioada următoare, iar administrația locală a deschis centrul pentru persoane fără adăpost.
Cei care trăiesc pe stradă primesc acolo o masă caldă, au posibilitatea de a face duș și un pat unde să doarmă la căldură. Cu toate acestea, de foarte multe ori, refuză cazarea, din cauză că nu au voie cu alcool sau animale în aceste centre. Reglementul municipalității prevede că adăpostul este deschis atunci când temperatura scade, trei zile, consecutiv, sub -5 grade Celsius.
„Centrul este păzit de polițiștii locali, este deschis pe timpul nopții, primesc și o masă caldă, dar nu au voie cu alcool, iar din acest motiv refuză”, spune Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului, care precizează că persoanele fără adăpost nu pot fi duse la centru fără acceptul lor.
Primarul Lugojului afirmă că de mai multe ori polițiștii locali au trimis persoanele găsite pe străzi în localitățile de domiciliu, dar de fiecare dată acestea s-au întors în Lugoj.