În noiembrie, angajatorii din Spațiul Economic European oferă 203 locuri de muncă vacante, disponibile prin intermediul rețelei EURES România.
Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, cele 203 locuri de muncă vacante sunt distribuite în mai multe state europene, în diverse domenii de activitate.
Cele mai multe oportunități sunt în Germania (60). Printre posturile disponibile în această țară se numără sudori, electricieni, lucrători în domeniul prelucrării metalelor, operatori stivuitor și șoferi de autobuz. Italia, la rândul său, pune la dispoziție 50 de locuri de muncă pentru lucrători în domeniul sportiv și al pregătirii fizice, precum și pentru animatori în centrele de vacanță. Letonia oferă 30 de locuri pentru sudori, iar Austria – 18 locuri pentru diverse meserii, incluzând mecanici, lăcătuși, vopsitori industriali și tehnicieni de service.
Belgia angajează 16 persoane pentru posturi ca muncitori necalificați în întreținerea drumurilor, instalatori pentru șeminee și centrale termice, bucătari, tehnicieni în rețelele de telecomunicații și electricieni specializați în iluminatul stradal și în tensiunea medie. De asemenea, Olanda oferă 10 locuri de muncă pentru lucrători în producția de bulbi de flori, în timp ce Norvegia are disponibile 8 locuri pentru mecanici auto, tinichigii auto și vopsitori.
Suedia angajează 4 izolatori de lână vrac, iar Malta 3 tehnicieni și auditori seniori. Alte oferte sunt disponibile în Danemarca, Finlanda, Irlanda și Slovenia, pentru profesii precum inginer electromecanic, lucrător în metal, îngrijitor persoane și cercetător în domeniul dispozitivelor celulare.
Cum poți aplica pentru un job
Rețeaua EURES România pune la dispoziție informații detaliate și servicii de consiliere pentru cei interesați.
Prin intermediul celor 42 de consilieri EURES din întreaga țară, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot beneficia gratuit de suport pentru aplicarea în diferite țări ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European. Informații suplimentare AICI Și AICI.
Tags afară caută disponibile iloveyoutimisoara Locuri muncă pentru români social stiri timisoara timisoara
Check Also
Tramvaiul Revoluției pornește călătoria prin istorie, la Timișoara
Între 16 și 20 decembrie, Muzeul Corneliu Miklosi din Timișoara găzduiește expoziția „Tramvaiul Revoluției – Călătorim …