Timișoara are un centru educațional și cultural modern, în cartierul Kuncz


După o investiție de aproape două milioane de euro, în cartierul Kuncz din Timișoara s-a deschis, miercuri, un centru educațional și cultural modern.
Investiție importantă la Timișoara, cu bani europeni. Primăria a deschis, miercuri, un spațiu educativ și cultural, destinat celor care locuiesc în cartierul Kuncz. Instituția a finalizat construirea clădirii cu parter și două etaje, situată pe str. Satu Mare, nr. 1A.
De serviciile oferite în acest centru vor beneficia în mod direct 100 de persoane aflate la risc de sărăcie și/sau excluziune socială din zonă. Acestea vor avea acces la servicii sociale, activități educative și evenimente culturale. Valoarea totală a investiției este de peste 8,3 milioane de lei, cu TVA inclus.

„Mă bucur că am finalizat această construcție, demarată anul trecut în februarie. Din totalul sumei, 6 milioane de lei vin de la bugetul local. Partea frumoasă e că va fi o clădire a întregii comunități. Va fi și un centru cultural, o clădire deschisă, pe care o vom anima cu echipa de la Direcția de Asistență Socială, dar și cu mai multe organizații din Timișoara. Va fi un loc în care oameni foarte diferiți vor putea avea activități comune. Avem o strategie clară de dezvoltare pentru zona Kuncz-Plopi, un cartier, istoric vorbind, neglijat, împreună cu managerii de cartier, cu echipele tehnice. Centrul va fi un punct focal în dezvoltarea întregului cartier. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea proiectului”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Clădirea dispune de săli pentru cursuri, cabinete de consiliere, sală de mese, sală de sport, cabinet medical, loc de joacă, precum și locuri de parcare. Proiectul a fost derulat de Primăria Timișoara, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.
„Centrul Cultural și Educațional Kuncz vine ca un răspuns la nevoile identificate în comunitate, pe baza studiilor efectuate de Direcția de Asistență Socială Timișoara, dar și în conformitate cu Strategia de dezvoltare locală elaborată de Grupul de Acțiune Locală (GAL). Atât beneficiarii direcți, cât și cei indirecți (comunitatea din zonă) au fost consultați și implicați în procesul de elaborare a proiectului, urmând să fie implicați și în implementare. Vor avea acces aici la activități educative, de socializare, sportive. Funcțiunea culturală va fi, de asemenea, foarte importantă, pentru a oferi șansa la o viață mai bună comunității. Proiectul se va derula pe o perioadă de minim 5 ani, fără a putea schimba destinația pentru care a fost înființat centrul. Scopul centrului este să ajutăm grupul țintă să depășească zona de vulnerabilitate în care se află”, a afirmat Emese Esztero, șeful Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

Tot aici va funcționa un Centru cultural, care va oferi activități de recreere şi relaxare într-un mediu sigur. Comunitatea va fi încurajată să participe activ la viața publică, prin activități culturale și va beneficia de cursuri pentru dobândirea unor competențe cultural-artistice. Există parteneriate în acest sens cu Institutul Intercultural, Institutul Francez, Casa de Cultură, Centrul de Proiecte, urmând a se contacta și alți operatori culturali.

În cadrul centrului, există un cabinet medical pentru beneficiari și urmează să fie echipat și un cabinet stomatologic. Toate serviciile asigurate în cadrul centrului, inclusiv masa caldă zilnică, sunt gratuite.
Clădirea va fi încredințată prin Hotărâre de Consiliu Local Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timişoara.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

1989 în memoria colectivă. Dezbateri internaționale, la Timișoara

Conferința internațională „1989, anul revoluțiilor europene în memoria colectivă” aduce vineri și sâmbătă, la Timișoara, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *