Administrația locală din Măureni pregătește și anul acesta cadouri de Crăciun pentru cei aproximativ 400 de elevi și preșcolari din comună.
Consilierii locali din Măureni au aprobat pentru sfârșitul de an suma de 15.000 de lei necesară pentru achiziționarea pungilor-cadou pentru elevii și preșcolarii din comună. Cadourile vor ajunge la copii cu prilejul serbărilor de Crăciun, primarul liberal Brian Filimon reușind să păstreze astfel tradiția începută încă din primul mandat.
„Este un gest pe care îl facem în fiecare an pentru copii. Am alocat pentru aceste sărbători suma de 15.000 de lei, noi având în jur de 400 de elevi și preșcolari la nivelul comunei. În demersul nostru am fost sprijiniți și de sponsorii locali, oameni cu suflet care sunt mereu alături de noi. Ne bucurăm de fiecare dată să-i știm fericiți pe copii și să putem contribui și noi la fericirea lor. Nu îi vom uita nici pe cei care nu sunt încă la școală sau la grădiniță, copii care poate au acasă o situație mai grea, așa că vom avea grijă și de aceștia, pentru că, nu-i așa, Moș Crăciun trebuie să ajungă la toți copiii”, spune primarul comunei Măureni.
Tags acesta ajunge anul Crăciun din elevii iloveyoutimisoara Măureni Moș preșcolarii și social stiri timisoara timisoara
Check Also
Anul care a marcat Europa. Timișoara găzduiește conferința despre revoluțiile din 1989
Timișoara devine, la finalul săptămânii, centrul reflecției asupra momentelor care au marcat Europa acum 35 …