La Timișoara a fost lansată campania de informare „Viitorul sunt ei!”, care se va desfășura pe tot parcursul acestui an școlar.
Subiectul principal al campaniei de informare „Viitorul sunt ei!” sunt mamele minore, transmite Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Acțiunea se derulează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Direcţia de Sănătate Publică Timiş, Agenţia Naţională de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timişoara şi Clubul Lions Diamond Timişoara.
Conferința de lansare a campaniei a avut loc, marți, la sediul CJ Timiş și a reunit peste 250 de elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţămȃnt din Timişoara, însoţiţi de cadre didactice, numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale partenere, precum şi şefi ai serviciilor rezidenţiale din cadrul DGASPC Timiş.
„Rolul campaniei, care se va derula pe tot parcursul anului şcolar 2024 – 2025, este de a sprijini tinerele mame aflate în situaţie de risc, de a preveni abandonul copiilor şi a reduce numărul adolescentelor aflate într-o situaţie de risc”, a transmis DGASPC Timiș.
Lansarea campaniei „Viitorul sunt ei!”
Din păcate, România deţine locul I în Europa în ceea ce priveşte numărul de mame minore. La nivelul judeţului Timiş, numărul mamelor minore continuă să fie unul crescut, un mare semnal de alarmă fiind reprezentat, totodată, de faptul că multe tinere devin mame la vârste din ce în ce mai mici, chiar şi la 13 – 14 ani. Cele mai multe tinere provin din mediul rural şi nivelul lor de educaţie fiind unul redus. În anul 2021, în evidenţa DGASPC Timiş au fost 159 de mame minore, în 2022 – 153 de mame minore, în 2023 – 140 de tinere, iar în 2024, de la începutul anului şi pȃnă la începutul lunii octombrie – 100 de mame minore.
„Cȃnd vorbim despre mame minore, vorbim, practic, despre copii care… cresc copii. Vorbim despre tinere care, adeseori, sunt respinse de familia lor sau care provin din medii familiale dezorganizate şi care au nevoie de sprijinul nostru, al autorităţilor şi al întregii comunităţi, pentru a se se echilibra şi a merge mai departe. La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş există un centru maternal, multe mame minore beneficiind de toate serviciile necesare lor şi copiilor pe care i-au adus pe lume. Este foarte important să le fim, cu toţii, alături, să le susţinem şi să le ajutăm să-şi crească copiii, să-şi finalizeze studiile, să-şi găsească un loc de muncă şi o locuinţă. Tocmai de aceea am invitat, astăzi, alături de noi, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş, precum şi ai Clubului de servicii Lions Diamond Timişoara, cu toţii avȃnd un rol important în susţinerea tinerelor aflate în situaţii de risc”, a declarat Monica Truşcă, directorul general al DGASPC Timiș.
Evenimentul a fost organizat, totodată, şi pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului, care se sărbătoreşte, în fiecare an, în data de 20 noiembrie.
Pliant despre campania „Viitorul sunt ei!”
Tags din iloveyoutimisoara județul mamele minore pentru social Sprijin stiri timisoara Timiș timisoara
Check Also
82 de ani de la introducerea troleibuzului în Timișoara. Atunci Fiat 656-Marelli, de anul viitor electric
Pe 15 noiembrie 1942, la Timișoara circula primul troilebuz. Primele vehicule care i-au transportat pe …