Regizorul Florin Iepan: „E o întreagă populație a acestui oraș care nu a beneficiat de programele capitalei culturale”


Timișoara. Regizorul de film Florin Iepan afirmă, după primele opt luni din anul Capitalei Europene a Culturii, că locuitorii Timișoarei periferice nu au acces la evenimentele culturale. Iepan recomandă adaptarea comunicării programului cultural astfel încât acesta să fie accesibil întregii populații. 
„Nu văd în materialele de promovare un element care este esențial pentru publicitate: umorul. Noi suntem foarte serioși. (…) Un public sub 30-40 de ani poate să vă confirme. Umorul ar trebui să fie parte din vânzarea capitalei culturale. Altfel, această bățoșenie în care suntem foarte serioși și vrem să le explicăm la toți că ăsta este orașul revoluției, al luminii… sunt niște clișee pe care eu le știu de când aveam 5-6 ani. (…) M-aș concentra pe zonele defavorizate din Timișoara, unde eu merg constant. Habar nu au oamenii ăia despre ce se întâmplă în centru. Habar nu au că sunt pe gratis multe evenimente și acolo trebuie gândit un alt tip de comunicare la nivelul lor. Oamenii din periferia orașului nu știu ce se întâmplă în centru, nu știu nimic de oferta capitalei culturale.”, a spus Florin Iepan, în cea mai recentă ședință AGA a Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Regizorul sugerează o regândire a planului de comunicare a evenimentelor culturale din anul titlului.
„E o zonă în care eu aș investi bani, măcar să îi mobilizezi pe oamenii ăia să se urce în tramvai să vină în centru. Acest proiect al capitalei, în ciuda impresiei noastre că este un eveniment monumental european, el nu are tracțiunea asta la nivelul Europei, la momentul ăsta, în starea de spirit care există în Europa în momentul de față. Eu m-aș concentra pe Serbia, Ungaria, pe suburbiile Timișoarei. (…) E o întreagă populație a acestui oraș care să știți că nu a beneficiat de programele capitalei culturale. Este o realitate. Nu are sens să ne ascundem. Și oamenii ăia sunt acolo, ar putea fi activați.”, a explicat Iepan.
Opinia i-a fost împărtășită și de președintele executiv al Asociației TM2023, potrivit căruia, spre deosebire de anii trecuți, astăzi informația ajunge mult mai ușor, prin social media, la grupurile țintă.

„Sunt de acord că e prea serioasă treaba, de aceea, la fel cum am generat concursul pentru fotografie, am discutat cu colegii mei și din luna septembrie dăm drumul la un concurs pe partea de video, de promovare a capitalei culturale, în care profesioniști din toate mediile pot să creeze un material. Noi punem la dispoziție bruturile noastre, ei pot să facă filmări prin oraș ș.a. și ne dorim să primim aceste rezultate și să le premiem. Vorbind de modul de expunere, eu cred că mult mai ușor ajungem în ziua de azi (…) cu reclamă țintit la acel om. Putem să mergem la oameni care sunt pasionați de film, putem să mergem în Kuntz, Plopi ș.a. Propunerea mea este să ne îndreptăm și să creăm acest engagement prin care să ajungem și la oamenii din zonele defavorizate.”, a spus Ovidiu Megan.

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Zi cu încărcătură spirituală pentru beneficiarii centrului DGASPC CS

7 beneficiari din centrul DGASPC CS s-au bucurat de o zi plină de însemnătate emoțională …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *