De ce și de cine trebuie salvați copiii din România?


Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii, vorbește într-un interviu acordat expressdebanat.ro despre pericolele la care sunt expuși copiii din România, la peste 30 de ani de la schimbarea de regim. 

România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent de copii care trăiesc în sărăcie, iar acest lucru îi împiedică pe micuți și tineri să se bucure cu adevărat de drepturile pe care le au, a spus Gabriela Alexandrescu, prezentă în orașul de pe Bega cu prilejul împlinirii a 30 de ani de când Salvați Copiii are filială la Timișoara.
„În anii aceștia am încercat să-i salvăm pe copii de multe situații. Noi am început cu salvarea copiilor cu HIV/SIDA din spitale, care erau abandonați. Am început cu copiii străzii, cu salvarea lor, care erau într-un număr extrem de mare în orașe, cu salvarea copiilor de abuz, trafic, abuz sexual și așa mai departe. Acum ar trebui să-i salvăm de sărăcie, că, din păcate, România are cel mai mare procent de copii care trăiește în sărăcie, din Uniunea Europeană. Sunt aproape un milion și jumătate de copii în risc de sărăcie și exclusiune socială. Și această sărăcie nu le oferă posibilitatea de a se bucura de drepturile lor: de dreptul la educație, de dreptul la o protecție adecvată, dreptul la sănătate. Așa că trebuie să-i salvăm de sărăcie, trebuie să-i salvăm de o educație precară.”, a declarat Gabriela Alexandrescu.
Președintele executiv al Salvați Copiii invocă, în context, lipsa de performanță a sistemului românesc de educație.
„Am văzut că, în paralel, părinții investesc foarte mult în educația copiilor lor, în a acoperi costuri legate de grădiniță, de școală, plus meditațiile, sistemul paralel de a învăța al copilului, pe lângă școală, suplimentar. Sistemul de educație trebuie reformat și trebuie o reformă profundă care să dea copilului posibilitatea să stea și mai mult la școală, adică programul de școală ar trebui corelat cu programul de muncă al părinților, pentru că, dacă el ar fi extins, atunci ar putea beneficia și de o masă caldă, ar putea să-și facă lecțiile, ar putea să învețe un pic mai mult decât face în prezent și ar putea să ajute lucrul acesta și la coeziunea de grup, de grupul clasei, legătura cu profesorii, cu educatorii și așa mai departe.”, a explicat Gabriela Alexandrescu.

Nici dreptul la viață nu este garantat pentru toți copiii. România are încă o mortalitate infantilă mai mare decât media Uniunii Europeană.
„Trebuie să-i salvăm și să le asigurăm dreptul la viață. Încă România are o mortalitate mai mare decât media Uniunii Europene, cu toate că am investit și noi, Salvați Copiii, și am ajutat la descreșterea mortalității infantile, totuși ea e de 5,2 comparativ cu media Uniunii Europene, de 3,6. Și ar trebui să le asigurăm acest drept la viață, să dotăm în continuare spitalele, neonatologiile, pediatriile. Să ajutăm mamele, graviduțele, mai ales cele din mediul rural, să-și îngrijească sarcina și să aibă acces la servicii medicale de calitate și la informație. Trebuie să construim și noi un sistem mai credibil aici, un sistem și educațional, și de sănătate mai robust. Pentru că știți ce au spus oamenii care au plecat din țară? Milioanele de oameni care au plecat din țară? Au zis că ei nu au plecat neapărat pentru mai mulți bani, ci pentru a trăi într-un sistem care le respectă drepturile și în care se simt în siguranță.”, a explicat președintele executiv al Salvați Copiii.
„România își merită copiii. Noi ne merităm copiii”
Gabriela Alexandrescu trage un semnal de alarmă cu privire la numărul important de tineri care aleg să părăsească țara, să își facă o viață în străinătate:
„Trebuie să construim niște sisteme mult mai bune, astfel încât tinerii să nu mai plece. Cred că e o problemă foarte mare asta a României, cu migrația și cu natalitatea scăzută. E un risc, e un punct de cotitură acum, e un punct foarte fierbinte, o perioadă foarte grea, în care dacă nu se alocă bani, nu se gândesc niște programe pentru încurajarea creșterii natalității și a rămânerii în țară, a implicării tinerilor în programe, în joburi în țara noastră, va fi foarte greu pentru România în anii următori. Și cred că România își merită copiii. Adică, până la urmă, noi ne merităm copiii. Poate politicienii sunt cei care strică acest echilibru și această dorință noastră de a trăi aici împreună.”
În România, de 33 de ani, Salvați Copiii construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. La Timișoara, primul proiect derulat de salvați Copiii a fost „Casa cu ferestre deschise”, un model de transformare a instituțiilor rezidențiale. A urmat, între 1993 și 1997, „Universitatea părinților”, un proiect de sprijinire a familiilor aflate în situații de risc social. Ulterior, „Prieteni de suflet” a ușurat integrarea în colectivitate și comunitate a copiilor abandonați, fără identitate juridică. La Timișoara, în 1997 a fost deschis Centrul de Consiliere pentru Copilul abuzat, neglijat, traficat. Iar prin programele derulate de combatere a mortalității infantile, în Timiș aceasta a scăzut de la 9,9 la mia de copii născuți vii, la 5 la mie, în 2022, potrivit INS.
Foto: Facebook/Alexandrescu Gabriela

Source link

About Gabriel Popescu

Gabriel Popescu este un jurnalist cu o pasiune profundă pentru storytelling-ul autentic și dezvăluirea poveștilor care contează. Cu o experiență bogată în domeniul jurnalismului, Gabi și-a construit o reputație solidă ca un narator priceput.

Check Also

Copii din Timiș și Caraș-Severin, afectați de migrația părinților. În vest, zeci de mii de copii cresc fără mama sau tata

14,7% dintre copiii din vestul României au unul sau ambii părinți plecați la muncă în …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *