Peste 1.400 de locuri în stațiunile de tratament sunt puse în acest an la dispoziția pensionarilor din Caraș-Severin. Cererea pentru bilete a depășit însă oferta. Și în acest an, pensionarii cărășeni pot merge la tratament cu bilete subvenționate puse la dispoziția acestora prin Casa Județeană de Pensii, de către Ministerul Muncii. În total, județului nostru i-au fost repartizate un număr …
Read More »Tag Archives: care
Alege să fii voluntar pentru cei care strigă după ajutor. În Cuibul de Vise nu există frontiere!
Cuibul de Vise din Caransebeș are nevoie de cât mai multe suflete mari, pentru care binele semenilor este prioritar. Fii și tu parte din schimbare! „În fiecare om bun, există un înger care veghează”, iar în cazul de față, heruvimii sunt în Cuibul de Vise, locul unde faptele bune se întâmplă și unde și tu poți activa ca și voluntar. …
Read More »Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite la Dognecea
Trei cupluri de seniori care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite într-un cadru festiv de administrația locală din Dognecea. Într-o perioadă în care numărul divorțurilor este mai mare decât cel al căsătoriilor, cuplurile care reușesc să reziste trecerii timpului trebuie date exemplu. La Dognecea, un astfel de moment a avut loc sâmbătă, 27 ianuarie, când primarul …
Read More »Milionarul Dunca are arici în buzunar, dar a plătit 7.000 de euro pentru operația unei femei pe care nici nu o cunoștea!
Se declară un zgârcit, cheltuie foarte puțin raportat la ce avere are, dar atunci când poate întinde o mână de ajutor o face fără ezitare! Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a scos de mai multe ori din propriul buzunar sume importante de bani doar pentru a rezolva probleme stringente ale instituției sau subordonatelor. A plătit astfel un studiu de fezabilitate pentru …
Read More »Plămânii Giuliei nu mai rezistă mult! Fetița e suspectă de o boală de care mai suferă doar 80 de oameni în lume!
Giulia e o fetiță de 9 ani din Reșița, diagnosticată cu o boală rară legată de gena X, ce are nevoie urgent de ajutor pentru ca plămânii ei să nu fie striviți de coloana vertebrală! Povestea micuței, dezvăluită de colegii de la Ghidul Banatului, a înduioșat deja. O asociație strânge fonduri pentru ca familia să poată suporta costurile unei intervenții …
Read More »Copiii de la sat, stresați sau triști în perioada sărbătorilor. Care sunt motivele?
Un studiu recent arată că perioada sărbătorilor nu reprezintă doar bucurie pentru mare parte din copiii și adolescenții din mediul rural al României. Peste 75% dintre copiii de la sate nu au mers niciodată la un spectacol de Crăciun sau într-o excursie în vacanța de iarnă, dar le-ar plăcea să o facă, arată un studiu realizat de fundația World Vision …
Read More »Comuna Traian Vuia, singura din zona Lugoj care oferă o masă caldă elevilor
Comuna Traian Vuia se laudă cu singurele școli din zona Lugoj care oferă o masă caldă elevilor. Recent, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică lista celor 450 de școli care vor fi beneficiare ale programului „Masă caldă”, astfel că, la scurt timp, pentru anul școlar 2023-2024, ea a și fost publicată în Monitorul Oficial. Lista este oarecum identică cu …
Read More »Regizorul Florin Iepan: „E o întreagă populație a acestui oraș care nu a beneficiat de programele capitalei culturale”
Timișoara. Regizorul de film Florin Iepan afirmă, după primele opt luni din anul Capitalei Europene a Culturii, că locuitorii Timișoarei periferice nu au acces la evenimentele culturale. Iepan recomandă adaptarea comunicării programului cultural astfel încât acesta să fie accesibil întregii populații. „Nu văd în materialele de promovare un element care este esențial pentru publicitate: umorul. Noi suntem foarte serioși. (…) …
Read More »Mobilizare exemplară a timișorenilor care au adunat zeci de ghiozdane complet echipate pentru copiii din familii vulnerabile
Comunitatea timișoreană s-a implicat pentru ca 240 de copii din orașul de pe Bega să aibă o șansă în plus la educație, prin acțiunile facilitate de Direcția de Asistență Socială Timișoara. Mai mulți timișoreni, organizații din Timișoara, dar și Federația „Coaliția pentru Educație și Asistență Socială” și Fundația „Preot Ioan Olariu” au răspuns pozitiv apelului Direcției de Asistență Socială de …
Read More »