O scrisoare deschisă adresată comunității cehe din România a fost dată publicității recent de către Tiberiu Pospișil din Eibenthal, autorul a numeroase evenimente care au pus în ultimii ani satele cehești din zona Clisurii Dunării pe harta turistică a Europei Centrale și de Est. Gestul are la bază un conflict ce mocnește de mai multă vreme și nu face decât …
Read More »Tag Archives: timisoara
Campanie de informare DGASPC pentru tinerii din sistemul de protecție specială
O campanie derulată de DGASPC Caraș-Severin vine în sprijinul tinerilor din sistemul de protecție specială. Aceștia vor primi informații esențiale pentru viitorul lor. Tinerii cu vârsta de peste 17 ani din sistemul de protecție specială vor participa astăzi, de la ora 11.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, la o întâlnire în care le vor fi prezentate măsurile …
Read More »Puțin peste 300 de șomeri interesați de cursurile AJOFM Caraș-Severin
Deși sunt gratuite, cursurile organizate de AJOFM Caraș-Severin nu atrag prea mulți șomeri. Doar puțin peste 300 de persoane au participat la astfel de cursuri în primele 7 luni ale anului. În primele 7 luni ale anului, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională …
Read More »Mii de tineri credincioși, în procesiune la Timișoara
Participanții la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Timișoara au organizat, sâmbătă, „Procesiunea Prieteniei” și au adus un omagiu eroilor Revoluției. Un eveniment inedit a fost organizat, sâmbătă, la Timișoara. Participanții la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023 de la Timișoara au mers în „Procesiunea Prieteniei”. Aceasta s-a încheiat în Piața Operei din oraș cu un omagiu adus eroilor Revoluției din Decembrie …
Read More »Curs de perfecționare pentru asistenții maternali ai DGASPC Caraș-Severin
]]> Asistenții maternali profesioniști din cadrul DGASPC Caraș-Severin beneficiază de un curs de perfecționare profesională și formare continuă. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin aduce la cunoștință faptul că, începând cu data de 17 august, toți asistenții săi maternali profesioniști beneficiază de un curs de perfecționare profesională și formare continuă (două module cu o durată de 5 zile …
Read More »Adriana Stoicescu: Invazie de curcubee, de corectitudine, de ipocrizie, de minciună
Judecătoarea din Timișoara Adriana Stoicescu a criticat mișcarea LGBT, afirmând că este o „invazie de curcubee”. În schimb, a lăudat Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, desfășurată în orașul de pe Bega. Adriana Stoicescu nu vede deloc cu ochi buni mișcarea LGBT, afirmând că avem de a face cu o „invazie de curcubee”. „Eșecul unei lumi. În timp ce artificiile încă se văd, …
Read More »Dușmance ale poporului | Poveștile româncelor nesupuse comunismului, scoase la lumină la Memorialul Revoluției
Memorialul Revoluției din Timișoara găzduiește o expoziție-eveniment despre femeile care au fost închise în perioada comunistă în închisorile din România. „Dușmancele poporului” cuprinde povești impresionante ale unor doamne care au luptat pentru libertate și au respins supunerea ideologică. Niculina Mihalache, Petronela Negoșanu, Ștefania Măgineanu, Alexandra Pop, Ana Gavrilă, Victoria Arnăuțoiu. Plus alte mii și mii de femei de toate ocupațiile, …
Read More »Ajutor de urgență pentru sute de familii din Caraș-Severin afectate de inundații
Aproape 400 de gospodării din Caraș-Severin afectate de inundații în acest an vor primi ajutoare de urgență de la Guvern. Guvernul a stabilit, prin HG 559/iunie 2023, acordarea de ajutoare de urgență în urma inundațiilor puternice din acest an. Județul Caraș-Severin a fost unul dintre cele mai afectate din țară, cu pagube însemnate. Potrivit prevederilor art. 4 din actul normativ, …
Read More »„Prietena mea, Freya” iese la lumină, la Timișoara. Scurtmetrajul e aproape gata
La Timișoara s-a proiectat, recent, versiunea aproape finală a producției româno-norvegiene „Prietena mea, Freya”, scurtmetrajul de animație dedicat simpaticei morse de la Oslo, botezată după zeița nordică a frumuseții și a iubirii. Scurtmetrajul este creat în cadrul atelierelor ArticMotion, parte a proiectului „NorthbySouthwest” dezvoltat de Asociația DocuMentor, o colaborare între Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, și orașul norvegian …
Read More »Violența în familie, un fenomen! Cel puțin un caz pe zi în Caraș-Severin
Peste 280 de cazuri de violență în familie au fost înregistrate în Caraș-Severin în primele 7 luni din acest an. Deși înseamnă o scădere ușoară față de anul trecut, situația rămâne îngrijorătoare. Cazurile de violență în familie înregistrate în Caraș-Severin, în primele 7 luni din acest an, au fost în ușoară scădere față de aceeași perioadă din 2022. Anul acesta, în …
Read More »