Mii de timișoreni care fac parte din categorii vulnerabile au beneficiat de sprijin de la primărie anul trecut.
Și în anul 2023, numeroase persoane vulnerabile au fost ajutate de Primăria Timișoara. Potrivit reprezentanților instituției, aproximativ 600 de persoane, beneficiari ai centrelor sociale ale Direcției de Asistență Socială și de la Fundația Timișoara 89, au primit hrană caldă, prin intermediul cantinei sociale.
De asemenea, Complexul de Servicii Sociale „Sf. Francisc” a oferit cazare pentru 390 de persoane fără adăpost și a furnizat servicii socio-medicale esențiale, consiliere și sprijin de specialitate, hrană caldă și suport pentru situații de urgență, pentru 710 persoane aflate în dificultate.
„Pe parcursul anului, 70 de seniori au beneficiat de servicii rezidențiale zilnice la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu Klein”. Prin Complexul de Servicii „Sf. Mihail și Gavril”, alți 77 de vârstnici s-au putut bucura de serviciile sociale de asistență și recuperare. Îngrijirea la domiciliu si serviciile de Tele Asistență au fost acordate de personalul de specialitate pentru 150 vârstnici cu diverse grade de dependență, în mediul lor familial. Activitățile de socializare au adus împreună 200 vârstnici, în cadrul Clubului de Pensionari, o parte dintre ei fiind implicați ca voluntari în Capitala Europeană a Culturii 2023. Alți 100 vârstnici și adulți aflați în situații vulnerabile au primit sprijin de la Centrul de Zi „Dr. Aurora Heim”, a informat Primăria Timișoara.
Totodată, cei 85 de copii de la Centrul de zi „Sf. Nicolae” s-au bucurat de suport zilnic în activitățile educaționale și de petrecere a timpului liber. Alți 78 de copii și părinții lor au beneficiat de terapiile și serviciile specializate ale Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilități „Podul Lung”.
Pe parcursul acestui an, Managementul de Caz pentru Copil și Familie a intervenit pentru 810 copii aflați în situații de dificultate, iar peste 877 copii cu diverse dizabilități au fost în atenția specialiștilor pentru a răspunde nevoii de (re)evaluare a gradului de handicap și cerințelor educative speciale.
„Părinți, cupluri cu sau fără copii, care nu au reușit să-și gestioneze singuri conflictele domestice, au primit îndrumarea specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Numărul beneficiarilor de servicii de consiliere se ridică la 111 victime și 56 agresori. Persoanele adulte cu dizabilități au fost evaluate de către specialiștii, pentru a li se stabili gradul de handicap, iar în urma evaluării, 2178 de persoane au beneficiat de indemnizația lunară de protecție. Nu mai puțin de 850 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav au fost evaluați și monitorizați în vederea asigurării protecției și promovării drepturilor asigurate de lege”, a detaliat instituția.
Mai mult, pe parcursul anului trecut, 1159 de persoane au primit ajutor financiar pentru încălzirea locuinței, iar alte 217 persoane cu venituri mici au fost sprijinite prin compensarea prețului la energie. Venitul minim a fost garantat pentru 230 de familii, iar de alocația pentru susținerea familiei au putut beneficia 144 persoane singure. Ajutoarele alimentare POAD, acordate de către Uniunea Europeană, au ajuns la 2080 de persoane defavorizate, iar pachetele de igienă la 1356 de persoane din comunitate.
De asemenea, zece ONG-uri au primit 13,4 milioane lei pentru a oferi servicii pentru 800 de persoane aflate în nevoie.