Tag Archives: social

Persoanele cu dizabilități din Timișoara, gratuitate la transportul în comun

Aproape 500 de persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora au gratuitate la transportul în comun din Timișoara și în acest an. Primăria Timișoara anunță că, în acest an, 467 de persoane cu dizabilități și însoțitori ai acestora beneficiază de gratuitate la transportul în comun. Sunt vizate de această măsură în special timișorenii cu handicap grav și accentuat. „Persoanele cu handicap …

Read More »

Lemnele rezultate din toaletarea pomilor din Timișoara, donate familiilor nevoiașe

Primăria Timișoara vine în sprijinul familiilor nevoiașe, astfel că a decis să le doneze lemnele rezultate din toaletarea arborilor din oraș. Primăria Timișoara și societatea Horticultura au luat decizia de a veni în sprijinul unor persoane vulnerabile, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială. Așadar, lemnele rezultate din toaletarea arborilor din oraș vor fi donate unor familii cu greutăți financiare. …

Read More »

2,69% – rata șomajului în Caraș-Severin, la finalul anului trecut

AJOFM Caraș-Severin anunță că, în ultima lună din 2023, în baza de date a instituției erau înregistrați puțin peste 2.430 de șomeri. La sfârșitul lunii decembrie 2023, rata șomajului înregistrat la nivelul județului a fost de 2,69%, iar numărul de şomeri la finele lunii decembrie de 2.438 de persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 933 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.505 …

Read More »

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite la Dognecea

Trei cupluri de seniori care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite într-un cadru festiv de administrația locală din Dognecea. Într-o perioadă în care numărul divorțurilor este mai mare decât cel al căsătoriilor, cuplurile care reușesc să reziste trecerii timpului trebuie date exemplu. La Dognecea, un astfel de moment a avut loc sâmbătă, 27 ianuarie, când primarul …

Read More »

Plăți pentru beneficiarii sistemului de protecție specială din Caraș-Severin

AJPIS Caraș-Severin a plătit luna aceasta peste 800.000 de lei pentru alocația de plasament și indemnizația de sprijin. Statul plătește lunar pentru copiii/tinerii aflați în sistemul de protecție specială o alocație de plasament în cuantum de 1.082 de lei, pentru cei fără grad de handicap, și de 1.622 lei, în cazul celor încadrați în grad de handicap. Alocația lunară de …

Read More »

Tinerii reșițeni implicați activ și eficient în comunitate, alături de Asociația Nevo Parudimos

Asociația Nevo Parudimos și primarul Ioan Popa, un real suport pentru juniorii din Reșița, în vederea demarării la nivel local a unui fenomen de implicare activă și eficientă în domeniul tineretului. Ținând cont că orașul Reșița este într-o continuă dezvoltare și transformare, este nevoie demersuri ca inclusiv sectorul de tineret din oraș și oportunitățile la care au acces tinerii, să …

Read More »

Peste 70 de tineri au părăsit sistemul de protecție, în Caraș-Severin

Ajunși la vârsta majoratului, 72 de tineri din județ au decis să-și părăsească ocrotitorii legali și să-și ia viața în propriile mâini. Statul le acordă o indemnizație lunară de aproape 3.000 de lei. Pentru tinerii care au crescut în sistemul de protecție, tranziția în lumea adultă poate fi extrem de dificilă și complexă. Fiecare alegere are implicații majore pentru viitorul …

Read More »

Peste 440 de cărășeni au urmat cursurile AJOFM Caraș-Severin

AJOFM Caraș-Severin face bilanțul programelor de formare profesională oferite gratuit cărășenilor.  Pe parcursul anului 2023, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a cuprins în programele de formare profesională, organizate la nivelul instituției, 444 de șomeri. În acest context, au fost organizate 29 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 22 de programe de calificare/recalificare, trei programe de specializare, …

Read More »

Arhiepiscopia Timișoarei, 15 milioane lei pentru acțiuni filantropice desfășurate anul trecut

Arhiepiscopia Timișoarei a contribuit cu o sumă de peste 15 milioane de lei, cu scopul susținerii unor activități social-filantropice desfășurate pe parcursul anului trecut. Și pe parcursul anului trecut, Arhiepiscopia Timișoarei a venit în sprijinul oamenilor sărmani. Recent, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timișoara, în cadrul căreia s-a prezentat un raport al activității în anul 2023. „Centrul eparhial, …

Read More »

Angajatorii din Timiș primesc banii restanți pentru șomeri

Firmele din Timiș primesc banii restanți pentru angajarea mai multor categorii de șomeri. Suma trece de 2,7 milioane de lei.  Este vorba de subvenția lunară de 2.250 de lei acordată societăților care au angajat persoane care au peste 45 de ani, tineri absolvenți, tineri neîncadrați în sistemul educațional, de formare sau de muncă, persoane cu handicap, persoane care mai au …

Read More »